România modernă și politica națională a Imperiului Rus în Basarabia

În perioada 1859-1862, autoritățile imperiale rusești, alături de Franța și de alte puteri europene, nu s-a opus unirii politice a Moldovei și Țârii Românești, însă, reformele realizate de principele Alexandru Ioan Cuza au scos la iveală orientarea pro-occidentală, în special filofranceză, a politicii externe a României. Noul stat român era conceput drept un '"stimulent natural" pentru dezvoltarea conștiinței naționale și pentru consolidarea tendințelor antițariste ale românilor din Basarabia. Din aceste motive, autoritățile imperiale de la Petersburg au devenit din susținători, adversari ai unității României.

Care erau pretențiile demnitarilor Imperiului Rus față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și față de România modernă și ce acțiuni au întreprins aceștia pentru a neutraliza influența cultural-politică a statului român modern asupra Basarabiei, blocând astfel dezvoltarea identității naționale în Basarabia?

Într-un raport "strict secret" din 30 aprilie 1865 - Cu privire la limitele autorității șefului regiunii Basarabiei, de la alipirea Basarabiei la Rusia și până în prezent -, adresat guvernatorului general al Basarabiei și Novorosiei, guvernatorul Platon Antonovici se declara nemulțumit de acțiunile Guvernului Moldovei, ale principelui Alexandru Ioan Cuza, precum și de starea de spirit și aspirațiile populației moldovenești din Basarabia, atenționând că "guvernul Moldovei nu-și ascunde atitudinea nu tocmai binevoitoare față de Rusia și pretențiile acesteia față de Basarabia rusească, iar principele Cuza, în discuții particulare, chiar și eu oameni care nu fac parte din anturajul lui. Își motivează foarte sincer acțiunile, confirmând

79

că acestea urmăresc să suscite în rândul populației moldovenești din Basarabia antipatie față de guvernul rusesc și simpatie față de Guvernul Principatelor Unite"1.

În opinia guvernatorului, "până la războiul din Răsărit (războiul Crimeii din 1853-1856 n. a.) atitudinea față de Rusia, atât a Guvernelor Moldovei și Valahiei, cât și a populației Principatelor era cu totul alta: ei recunoșteau Rusia drept protectoare împotriva despotismului turc și aveau de la ea înalte așteptări: însă acum atât guvernul principatelor unite, cât și populația au față de noi o atitudine neîncrezătoare, ca să nu spun ostilă..."2

În afară de aceasta. "Principatele Unite, stabilite, prin transformările de ultimă oră, pe baze revoluționare, au adăpostit revoluționari de toate naționalitățile, în special polonezi, cei mai ostili față de Rusia; acest fapt arc. În ceea ce ține de regiunea Basarabia, o semnificație deosebită, deoarece aici polonezii nu sunt lipsiți de importanță, dacă nu sub aspect numeric, atunci în virtutea aspirației către scopul unic al tuturor polonezilor și a perseverenței eu care aceștia pătrund în toate sferele vieții sociale... "3

Mentalitatea și starea de spirit a populației moldovenești din Basarabia nu inspirau nici ele încredere guvernatorului, deoarece ea nu era străină de aspirațiile - considerate de P. Antonovici "deocamdată iluzorii"' - "de a se uni cu țara conaționalilor ei" și, în același timp, manifesta "simpatie față de reformele liberale din principate". În pofida faptului că "Principatele, vecine cu Basarabia, reprezintă în esență o țară foarte neorganizată, frazele pompoase cu privire la reformele liberale, ce se aud acolo, nu pot să nu-i seducă pe conaționalii lor din Basarabia rusească și să nu trezească interes populației moldovenești"4 - remarca guvernatorul P. Antonovici.

Analizând procesul de "apropiere" a moldovenilor "față de ruși", guvernatorul menționa: "în privința antipatiei moldovenilor față de ruși, nu putem să nu observăm [...] în rândul categoriilor sociale superioare și mijlocii semnele situației descrise de guvernatorul Harting în 1815 (într-un proiect de organizare a administrației civile a Basarabiei, elaborat în 1814 și înmânat ministrului Justiției, Troșeinski, I. Harting semnala: "prin toate mijloacele și în toate cazurile [moldovenii] încearcă să se susțină unul pe altul împotriva rușilor, chiar jignindu-i pe aceștia, față de care sunt foarte răuvoitori. [...] ei ascund de ruși, prin orice mijloace, starea actuală a ținutului în care locuiesc. [...] se împotrivesc eforturilor depuse de consilierii ruși de a menține ordinea și dreptatea în conformitate cu legile rusești" – n. n.).

"Marea masă a populației moldovenești, țăranii, deși nu manifestă o antipatie deosebită față de ruși. nu exprimă nici un fel de simpatii speciale față de aceștia, sunt o gloată pasivă, ce se mișcă după cum bate vântul, care trebuie, însă, să fie destul de puternic pentru a o putea mișca din loc..."5.

Toate aceste fapte și atitudini denotă, în opinia guvernatorului, "importanța deosebită" a "supravegherii politice" a frontierei dintre "Basarabia Rusească și Principatele Unite". În realitate, însă, această supraveghere era incertă și defectuoasă. Deși "supravegherea politică

80

intra în obligația lui directă, guvernatorul Basarabiei nu avea nici putere de decizie și nici mijloacele necesare pentru a redresa situația. După ce a fost anulată funcția de guvernator militar al Basarabiei și după ce guvernatorul Basarabiei a fost egalat în drepturi cu guvernatorii altor regiuni din interiorul Rusiei, acesta a fost lipsit și de dreptul de a controla activitatea corpului de grăniceri, precum și de influența asupra pazei frontierei dintre Basarabia și România. "Administrarea și paza hotarului, menționa guvernatorul P. Antonovici, a trecut în totalitate în subordinea conducerii vămilor, care se consideră atât de independentă de șeful regiunii, încât a deschis. În toamna anului trecut, țară a se consulta și Iară a informa, pe râul Prut. În s. Nemțeni un port pentru vasele străine și a permis coborârea pe mal a unor echipaje de diferite etnii, compuse din nemți, italieni, sârbi și, probabil, polonezi. Și toate acestea în condițiile în care, pe baza unor informații parvenite din străinătate, șeful regiunii a dat dispoziții tuturor secțiilor de poliție județene și sătești să efectueze supravegherea polițienească strictă a legăturilor populației de la frontieră, mai ales a evreilor și a polonezilor.

Se poate obiecta că nu doar regiunea Basarabia este una de frontieră și că nu doar la frontiera Basarabiei s-a stabilit un serviciu de vamă ce activează independent de autoritatea guvernatorului: dar oare frontiera are pretutindeni o importanță la fel de mare ca în regiunea Basarabia și oare toate guberniile de frontieră se află în condiții similare eu ea în raport cu statul vecin?"6 - se întreba retoric guvernatorul.

Din păcate, nu dispunem de ultimul compartiment al documentului - Concluziile decime din compararea trecutului cu prezentul și propuneri pentru restabilirea independenței autorității guvernatorului Basarabiei, conform cu situația actuală a regiunii și cu necesitățile locale - însă titlul acestuia și conținutul documentului ne permit să deducem care au fost propunerile înaintate de guvernator. Acesta ceruse, probabil, prerogative noi, pentru a putea transforma frontiera Basarabiei cu statul român modem (constituit la 1859) într-o barieră politică de netrecut. În baza datelor cunoscute până în prezent, putem afirma că guvernatorul P. Antonovici a fost unul dintre primii funcționari ruși care a fundamentat politica Imperiului Rus privind izolarea strictă a Basarabiei de România, ajunsă la apogeu în a doua jumătate a sec. XIX.

La 1862 - în condițiile în care, anterior, în Basarabia nu fusese publicat nici un manual de limbă română - unul dintre profesorii Gimnaziului din Chișinău, Ioan Doncev, a elaborat două manuale de limba română. Cursulu primitivu de limba rumânî și Abecedî rumânî, în paginile cărora erau menționate activitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și transformările culturale din perioada de constituire a statului român modern. Foarte curând, epitropul Circumscripției de învățământ Odesa. A. Arțimovici (printr-o adresă neoficială din 11 februarie 1863), și dl Grigorovici, profesor la Universitatea din Novorosiisk (prin Raportul Facultății de Istorie și Filologie a Universității din Novorosiisk din 3 februarie 18667) au expediat autorităților țariste

81

informații privind conținutul și orientarea acestor manuale. Grigorovici critica eforturile savanților români de a moderniza limba română și de a introduce grafia latină, precum și intenția lui Ioan Doncev de a contribui, prin intermediul manualelor sale, la sincronizarea dezvoltării lingvistice și culturale a românilor din Basarabia și România. Grigorovici insista ca învățământul din Basarabia să se dezvolte pe baza limbii slave bisericești, "înțelese de toți", și a "graiului popular" și își exprima atitudinea critică față de conținutul unor poezii, incluse în manualul lui I. Doncev, menționând că ar putea servi "patrioților români din Basarabia" drept instrument de "glorificare deplasată a principelui Cuza".

În baza adresei semnate de A. Arțimovici, la 4 mai 1863, Ministrul învățământului, A.V. Golovnin, a respins demersul lui I. Doncev privind publicarea, din contul statului, a manualului Cursulu primitivu de limba rumânî8. Luând în calcul și raportul din 3 februarie 1866 al profesorului Grigorovici, epitropul A. Artimovici a refuzat admiterea oficială în școlile din Basarabia a manualelor pe care I. Doncev le publicase în 1865, pe cont propriu9. La 9 februarie 1866, prin adresa nr. 1313, ministrul învățământului a propus sistarea predării "limbii moldovenești" la Gimnaziul din Chișinău10. Propunerea a fost adoptată, în regim de urgență, de către Consiliul de Stat al Imperiului Rus, iar la 28 februarie 1866, directorului Gimnaziului din Chișinău i s-a ordonat să sisteze imediat predarea "limbii moldovenești" în instituție. Deși hotărârea Cu privire la suspendarea predării limbii moldovenești la Gimnaziul din Chișinău din februarie 1866. emisă de Consiliul de Stat nu menționează manualele lui I. Doncev - invocând doar considerente de ordin juridic, financiar, de pregătire a cadrelor - putm deduce că anume ele au stat la baza acestei decizii extraordinare, adoptate de instanțele superioare ale Imperiului țarist contrar demersului conducerii Direcției Școlilor din Basarabia și a Circumscripției de învățământ Odesa. Astfel, politica lingvistică și culturală a statului român modern din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, reflectată în lucrările lui I. Doncev, a servit pentru autoritățile țariste drept motiv pentru intensificarea, începând cu anii '60 ai sec. XIX, a politicii de rusificare a românilor din Basarabia.

Autoritățile țariste au continuat să profereze același gen de acuzații pe tot parcursul celei de-a doua jumătăți a sec. XIX și la începutul sec. XX, nu doar față de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ci și față de regele Carol I și față de toate guvernele statului român modern.

La 22 ianuarie 1868, S. Golubțov, epitropul Circumscripției de învățământ Odesa, îl informa pe guvernatorul Basarabiei cu privire la vizita Ministrului învățământului Public al Imperiului Rus, contele D.A. Tolstoi, în instituțiile școlare din regiunea Odesa, subliniind că acesta, vizitând, în 1867. școlile din regiune, a observat că "nu toți moldovenii din Basarabia cunosc limba rusă, deși trăiesc demult în Rusia; în unele parohii ortodoxe slujba bisericească se face până și acum în limba moldovenească. Călăuzit de convingerea că este absolut necesar a pune capăt acestei despărțiri de stat sub motiv

82

că acum, poate, mai mult ca oricând, cultura rusă a moldovenilor din Rusia a căpătat o semnificație politică, deoarece unirea Moldovei cu Valahia și formarea unui principat aproape neatârnat și puțin binevoitor către noi produce o atracție vădită și la vecinii moldoveni din Basarabia, dl ministru a considerat ca o datorie ca în darea de seamă a așezămintelor școlare vizitate de el în 1867 să aducă acest lucru la cunoștința înălțimii sale imperiale, anunțând că el socotește la timpul său să roage pe Preasfințitul Chișinăului să ia parte la această chestiune, cu speranța că silințele unite ale două departamente nu numai că vor lămuri, dar vor dezlega favorabil problema expusă".

Pentru a se documenta cu privire la situația reală în domeniul învățământului basarabean, contele D. Tolstoi i-a cerut epitropului S. Golubțov să delege "un profesor cu experiență pentru o inspecție atentă a tuturor școlilor primare din regiune și pentru culegerea informațiilor care i se vor părea utile pentru înțelegerea problemei menționate, pentru ca să prezint ulterior alteței sale regale informațiile culese". Astfel, consilierului de stat, directorului Departamentului Școlilor din Basarabia, K. Ianovski, i s-a cerut să "inspecteze amănunțit toate școlile primare existente în Basarabia și să adune informațiile de rigoare, utilizând și serviciile revizorilor școlilor județene", iar guvernatorului i s-a cerut să contribuie și el la aceasta, astfel încât "dl Ianovski și revizorii de la școlile județene să inspecteze cu succes toate școlile primare din Basarabia și să adune informații din localitățile unde nu există școli"11.

Opinia generalizată a oficialilor țariști era că statul român modern, creat prin "unirea Moldovei cu Valahia și formarea unui principat aproape neatârnat și care manifestă față de noi o atitudine nu tocmai binevoitoare", constituia un pericol real pentru Imperiul Rus: îi "atrăgea pe vecinii moldoveni din Basarabia". Iar faptul că nu toți moldovenii din Basarabia cunosc limba rusă, că în unele parohii ortodoxe slujba bisericească se înfăptuiește numai în "limba moldovenească" nu mai putea fi tolerat în condițiile de după 1859 ("este absolut necesar a se pune capăt acestei separări de statul nostru"), întrucât "cultura rusă a moldovenilor din Rusia" avea o "semnificație politică".

Soluția sugerată de ministrul învățământului intensificarea rusificării moldovenilor - nu era una nouă. Spre deosebire de consilierul de stat A.V. Golovnin, care anulase în 1866 (anul demiterii sale), predarea limbii române la Gimnaziul din Chișinău doar cu scopul de a contracara efectul manualelor publicate de Ioan Doncev, succesorul acestuia, D. Tolstoi, era adeptul unei conduceri autoritare. Contele D. Tolstoi s-a remarcat prin acțiuni premeditate și perseverente de eliminare totală a limbii române din școli și din viața socială din Basarabia și de impunere a limbii ruse. Nu este vorba doar de propunerile ce se conțin în documentul din 1868 (emis la doi ani de la instalarea în funcție), citat mai sus (conjugarea eforturilor Ministerului învățământului și a "Preasfințitu-lui Chișinăului", inspectarea minuțioasă a școlilor din Basarabia de către consilierul de stat K. Ianovski), ci și de o serie de alte propuneri, inclusiv cea din 3

83

februarie 1871. acceptată de țar, privind anularea predării "limbii moldovenești" în școlile județene din Chișinău (nr. 1), Orhei, Bălți. Soroca, Hotin12.

La începutul bec. XX, un grup de ofițeri ai statului-major rus - Parmski. Voskresenski și Ceremisinov - și-au publicat, la Odesa, lucrarea Descrierea militar-geografică și statistica a districtului militar Odesa, care, firește, reflecta punctul de vedere oficial asupra "trecutului istoric și a situației contemporane a Basarabiei, precum și a fostelor principate, vecine cu ea. Moldova și Valahia".

Analizând componența națională a Basarabiei, ofițerii ruși menționau că printre etniile conlocuitoare "primul loc îl ocupau românii". Dar, așa cum afirmau unii istorici ruși din sec. XIX, și militarii ruși considerau că, de fapt, românii erau "slavi românizați" (prof. Samokrasov, de exemplu, scria că numele geților reprezenta "denumirea străveche a slavilor"). "Cu certitudine, în timpurile de demult populația slavă predomina în ținut și că o mare parte a ei s-a românizat târziu, și doar din cauza dominației politice a românilor, izolării naționale a slavilor, precum și a obstacolelor în relațiile cu Rusia... Românizarea populației slave are loc, în special, în perioada dominației turcilor, care nu se amestecă în viața internă a țării; o mare importanță pentru succesul românizării a avut-o faptul că slavii și românii au aceeași religie".

Identitatea originii și a religiei "a pregătit alipirea Basarabiei la Rusia și a facilitat contopirea cu ea... Alipirea Basarabiei la Rusia ar fi avut loc, cu siguranță, înainte de 1812 dacă nu ne- ar fi stat în cale Austria. Mai mult ca atât, alipirea nu s-ar fi limitat numai la Basarabia, dar s-ar fi răspândit, probabil, și asupra întregului teritoriu al României".

În opinia ofițerilor ruși, și "după alipirea Basarabiei, în administrația locală a acestei regiuni se mai păstrează reguli ce favorizează românizarea ținutului, iar populația rusească nici pe departe nu se bucura de drepturile naturale ale poporului dominant din Rusia".

Referindu-se la situația Basarabiei de la începutul sec. XX, militarii relatau că "rusificarea Basarabiei are loc încet. Desigur, moldoveanul simplu nu este pătruns de tendințe separatiste, însă, cu toate acestea, rusificarea ținutului se confruntă în continuare cu o anumită opoziție, activă, din partea agitației românești secrete, și pasivă, din partea unor reprezentanți ai moldovenilor locali, proprietari de pământ, dvoreni și reprezentanți ai păturii mijlocii.

În prezent, de altfel, guvernul ia măsuri mult mai energice pentru organizarea în țară a învățământului școlar pe baze rusești. Și acest lucru este absolut necesar pentru a pune rusificarea Basarabiei pe baze mult mai solide, astfel încât propaganda românească să nu mai găsească acolo teren prielnic"13.

Ofițerii statului-major rus erau de părerea că:

"1) Basarabia, avantajoasă prin poziția geografică, cu o natură bogată și cu o populație înrudită, va fi întotdeauna obiectul dorințelor secrete ale României, care, probabil, nu scapă din vedere necesitatea măsurilor de susținere a tradițiilor românești în rândurile unei anumite părți a populației din regiune.

84

2) unei asemenea influențe a românilor trebuie să i se contrapună rusificarea sistematică a populației românești din Basarabia prin punerea pe baze rusești a învățământului școlar, precum și stabilirea unui control sigur și a influenței legitime asupra unei părți a intelectualități! dvorenești din țară"14.

După analiza diverselor aspecte sociale, religioase, militare, inclusiv a tacticu si strategiei militare a Imperiului Rus față de România, care trebuia să aibă drept obiectiv recucerirea gurilor Dunării „râu slav din vechime", rupt de Occident din mâinile Rusiei. În 1856, "pentru a ne lipsi de acea importanță politică și comercială pe care noi, conform dreptului cuceritorului, ar fi trebuit s-o avem la Dunăre"), ceea ce "ne va da enorme avantaje și, în același timp, va submina puternic importanța regatului", autorii au expus următoarele concluzii:

"1) România are o atitudine în general nu tocmai binevoitoare față de noi: această țară n-a uitat nici până astăzi că Basarabia a intrat în componența principatelor și multe secole a trăit o viață comună cu ele. Iar extinderea hotarelor regatului până la Nistru și autoritatea deplină asupra gurilor Dunării pare prea ademenitoare pentru români ca să se dezică definitiv de ea.

2) De aceea Basarabia, cu o poziție geografică avantajoasă, cu o natură bogată și cu o populație înrudită, va constitui încă mult timp obiectul dorințelor secrete ale românilor, care nu scapă din vedere acțiunile necesare pentru susținerea tradițiilor corespunzătoare în mijlocul unei părți a populației ținutului.

3) Unei asemenea influențe a românilor într-o țară cândva slavă și cucerită de noi trebuie să i se contrapună rusificarea sistematică a moldovenilor din Basarabia. Pentru aceasta sunt necesare: organizarea solidă a învățământului școlar pe baze rusești, eliberarea omului simplu de dependența morală și materială a moșierilor români. Înlesnirea achiziționării pământurilor dvorenimii latifundiare din Basarabia de către persoanele de proveniență rusă și în sfârșit, inițierea unor acțiuni legitime față de o anumită parte a intelectualității și semi-intelectuașității rurale și urbane"15.

Așadar, în opinia demnitarilor și a funcționarilor imperiali, România modernă constituia un pericol pentru Basarabia și Imperiul Rus prin însuși faptul existenței sale la granițele acestuia. Atât pretențiile "Guvernului Moldovei" asupra "Basarabiei rusești", atitudinile "nebinevoitoare" ale guvernelor României moderne față de Rusia autocrată, eventualele influențe sau acțiuni prin care statul român modem susținea tradițiile românești în Basarabia, cât și informațiile privind transformările culturale, social-politice și economice moderne din România, faptul că "unirea Moldovei cu Valahia și formarea unui principal aproape neatârnat" creează "o atracție vădită și la vecinii moldoveni din Basarabia" erau considerate periculoase pentru societatea basarabeană. De fapt, urmând logica acestui tip autoritarist de gândire, orice informații și orice contacte dintre România și Basarabia constituiau un pericol, deoarece toate, în ultimă instanță, puteau contribui la crearea unei atitudini antiimperiale și antițariste sau la consolidarea identității românești. O astfel de gândire nu lăsa loc pentru nuanțe, catalogând orice

85

inițiativă culturală din Basarabia, indiferent dacă avea sau nu vreo legătură cu România, drept antiguvernamentală și separatistă. Pentru demnitarii și funcționarii țariști, dezvoltarea și afirmarea identității românești moderne erau la fel de periculoase ca și mișcările revoluționare antiimperiale. De aceea, pentru ei. a fi român era identic cu a fi revoluționar și separatist. Răspunsul Imperiului Rus față de "pericolul" oricărei influențe culturale sau politice a statului român modern asupra Basarabiei, după 1859, a fost unul caracteristic pentru politica națională țaristă din acea perioadă: izolarea și "rusificarea sistematică".

În acest context, luând în calcul faptul că regimul comunist actual din Republica Moldova percepe identitatea românească drept pericol pentru "statalitate", la fel ca și Imperiul Rus și. ulterior, cel sovietic, rezultă că "statalitatea moldovenească" din perioada sovietică și "statalitatea comunistă" de azi au baze culturale identice, iar independența Republicii Moldova comparativ cu RSSM este o teză lipsită de conținut. Identitatea românească din Republica Moldova, ca și toate identitățile moderne antiimperiale, constituie un pericol pentru "statalitatea" de tip imperial. Care ar fi sensul unei contrapuneri dintre identitatea românească și statul românesc Republica Moldova?

Note:

• 1. Arhiva Istorică de Stat a Rusiei (AISR). fond 1282. inv. 1. dosar 214. lila 505-505 verso.
• 2. Ibidem, fila 486 verso.
• 3. Ibidem, fila 505 verso - 506
• 4. Ibidem, fila 504 verso - 505.
• 5. Ibidem, fila 480-480 verso.
• 6. Ibidem, fila 509-510.
• 7. Gheorghe Negru. "Cazul Doncev" și eliminarea "limbii moldovenești" din Gimnaziul Regional din Chișinău (1866). în Destin Românesc. Serie nonă. 2006. nr. 3-4. p 221-224.
• 8. AISR. fond 733. inv. 78. dosar 1043. fila 14-15.
• 9. Ibidem, fila 18-19.
• 10. Gheorghe Negru. Țarismul și mișcarea națională a românilor din Basarabia. Chișinău, Prut-Internațional. 2000. p. 129.
• 11. Leon Boga, Lupta pentru limba românească și ideea unirii la românii din Basarabia după 1812. Chișinău. Universitas. 1993. p 220-221.
• 12. Gheorghe Negru. Țarismul și mișcarea națională a rumânilor din Basarabia. Chișinău, Prut-Internațional. 2000. p. 129-130.
• 13. Военно-географическое и статистическое описание Одесского военного округа, вып. 1. Составленно офицерами генерального штаба Пармским, Воскресенским, Черемисиновым. Одесса, 1905, стр. 46, 57-58.
• 14. Ibidem, p 59.
• 15. Ibidem, p. 283-284.