You are here

Știri din Basarabia acum o sută de ani - 20.10.13

20 Octomvrie 1913



Din Chișinău.

~ În ziua de 8 Octombrie, la 3 ceas. de zi, în casele înnaltpreosfințitului Serafim o fost adunarea comitetului pentru râdicarea monumentului Împăratului Alexandru I Binecuvântatul, la care o luat parte și d-l Gubernator. S-o hotărât să înceteaze lucrul la acest monument, până când s-or primi din Italia vr-o câteva lespezi de granit, în locul celor stricate pe drum.

~ În ziua de 18 Octombrie, fiind că acu s-au împlinit 1500 de ani de când s-o alcătuit alfabetul armenesc și 400 de ani de când s-o început a se tipări la dânșii cărțile, liturghia în biserica arminească din Chișinău o săvârșit-o arhiepiscopul Neses ș-apoi moleben împărătesc și patriarhal. După aceasta s-o început serbarea iubileului lor, prin o frumoasă cuvântare în limba rusască, vorbită de arhimandritul Tirair.

Adunare.

Uprava zemstvei de gubernie cere dela d-l Gubernator dezlegare pentru o adunare în ziua de 30 Octombrie pentru a hotărî, ce trebuie de făcut în treaba cu judecata despre moșiile Ghereni și Panaitoaia, cari sunt în România, și așijderea, despre aceia pe unde trebuie să se facă drumurile de fier în Basarabia ș. a.

Întâmplare cu primejdie.

Mai zilele trecute în ghimnazia d-nei Nagovscaia din Chișinău între ucenițele evreice și creștine s-o pornit vorbă despre judecata lui Beilis. Evreicile s-o turburat tare, când ucenițele au început a zice, că jidovii întrebuințază sânge creștinesc, și ne mai având cu ce-și da îndreptări, una din ele o lovit pe-o uceniță creștină cu palma. S-o turburat ghimnazia, și însfârșit din școală au fost date afară două evreice, cele mai vinovate.

Pentru pământ.

La 15 și 16 Octombrie în Chișinău o fost o sfătuire, la care s-o vorbit despre legea pentru nebucățirea pământului.

Băiet prăpădit.

Dascalul bisericei din sat. Malcoci, țânutul Chișinăului, Gheorghie Neaga, roagă să i-se deie de știre, dacă undeva este pripășit un băiet al lui Pavel (Pavlușa) de 10 ani, care o dispărut de 2 săptămâni din mănăstirea Curci, unde era dat la școală pentru învățătură, și până astăzi nu se știe unde este.

Ieftinirea păcurei.

Din Bacu s-o primit știrea, că la birjă s-o micșurat prețul păcurei, dela 59 la 40 de cop. pudul, fiindcă unii negustori au început deacu a cumpăra păcură din România, iar ocârmuirea drumului de fier de peste Caucaz o cumpărat chiar 4,000,000 de puduri.

Așa că, dacă s-o ieftenit păcura, trebuie să se ieftenească și gazul, care în Chișinău, de pildă, se vinde cu 2 ruble pudul, iar prin «lăvci» cu 5 1/2 cop. funtul.

Glasul Basarabiei, 1913. № 28