Tipar și slovă românească în Basarabia

La mijlocul secolului al XIX-lea autoritățile de la Petersburg înăspriseră opresiunea în Basarabia. Guvernul țarist era alertat, îndeosebi, de existența unei partide naționale formate din boieri moldoveni, care năzuiau la o eventuală unire a Basarabiei cu statul român, format prin unirea Moldovei cu Țara Românească, în ianuarie 1859.

A fost suprimată predarea limbii române în școli; s-au luat măsuri severe de pază la frontiera de pe Prut; s-a continuat procesul intens de rusificare a administrației locale, a școlii și bisericii ș.a.

Cu toate acestea, rezistența românismului basarabean nu s-a diminuat. în a doua jumătate a anilor '60 ai secolului al XIX-lea, în toiul pregătirii și aplicării legii cu privire la reforma judiciară de la 1864 în Basarabia, nobilimea română din ținut s-a opus consecvent tendințelor de suprimare a sistemului de legi locale. Ea pleda pentru menținerea acestei legislații, uniformizarea ei și elaborarea unui cod unic de legi românești. În cadrul celor două congrese ale nobilimii basarabene din 1863 și 1866 s-a cerut introducerea limbii române în lucrările de secretariat ale instituțiilor de stat și, în special, în procedurile judiciare. Autoritățile țariste au fost nevoite să accepte utilizarea acesteia în procese.

Lupta pentru tipar

Împăratul Alexandru al II-lea a emis un ucaz care prevedea extinderea reformei judiciare și asupra Basarabiei. În anul 1869, guvernatorul acesteia, Ivan Egorovici Gangardt, a dispus alcătuirea unei comisii de juriști din ținut pentru codificarea legilor locale și elaborarea unui nou cod legislativ al provinciei. Din componența comisiei au făcut parte mai mulți juriști de origine română, care, în polemică cu cei ruși, au încercat să apere legislația locală. Printre aceștia s-au remarcat I. Cristi, A.M. Ralli, C. Dunca. În cele din urmă, ei au fost nevoiți să cedeze.

După o împotrivire de câteva decenii, nobilimea basarabeană a fost silită să accepte revizuirea legislației locale în favoarea celei rusești. La 27 martie 1869 comisia ad-hoc își încheiase activitatea. Noul cod de legi locale includea o bună parte dintre legile românești, cuprinse în codul lui Donici și Armenopulo.

Introducerea instituției Zemstvei în Basarabia (1868; un fel de autoadministrare locală limitată) a oferit nobilimii moldovenești din ținut noi posibilități pentru a se opune politicii rusificatoare. Zemstvele - gubernială și județene - au tipărit o sumedenie de broșuri în limba română destinate populației românești din ținut. Prin intermediul acestor publicații, pe lângă popularizarea cunoștințelor gospodărești, economice, sanitare, era propagată și studierea limbii române.

În procesul de renaștere și emancipare a românilor, presa putea constitui o tribună de luptă a mișcării naționale, o armă eficientă în lupta cu forțele antinaționale.

Au fost întreprinse nenumărate tentative de a edita publicații periodice de limbă română. Achim Popov, la insistența boierilor de viță românească, a încercat, în două rânduri (1845 și 1847), să scoată la Chișinău ziarul Românul. Ambele tentative n-au avut sorți de izbândă.

10

Alte solicitări a adresat autorităților țariste în anii 1856-1864 Ioan Dabija. El vroia să editeze, tot la Chișinău, o revistă în limba română, cu titlul Basarabia sau Glasul românilor basarabeni.

La 27 iunie 1862 nobilul Constantin Cristi solicitase guvernatorului Basarabiei, Fonton de Verrayon, permisiunea de a fonda o tipografie cu o litografie sub firma „Tipografie moldovenească” Și-a procurat utilajele fără a mai aștepta însă aprobarea autorităților țariste. Poliția din Chișinău i le-a sechestrat temporar, iar C. Oiști a înaintat o plângere ministrului de Interne, Piotr Alexandrovici Valuev, și Senatului din Petersburg.

Guvernatorul Basarabiei și-a motivat sechestrul, precizând între altele: „Tipografia, după cât se pare, are menirea să tipărească abecedare și broșuri ieftine în limba moldovenească pentru popor. Aceasta nu ar fi încă prea important, deși ar duce la înlocuirea cunoașterii limbii ruse, atât de necesare poporului în raporturile lui cu instituții, cu cea a limbii moldovenești. Dar dacă se va lua în seamă că d. Cristi face parte din numărul acelor «moldovanofili», care visează o Românie unită și contopită, nu se poate garanta că din tipografia lui nu vor ieși și acelea care nu corespund cu vederile guvernului nostru cu privire la populația moldovenească a Basarabiei” Astfel, intențiile lui C. Cristi de a face să funcționeze o tipografie laică la Chișinău au fost blocate.

Ulterior, C. Cristi și unul dintre frații Casso au cerut guvernatorului Basarabiei dreptul de a edita o revistă. Și de data aceasta au primit un refuz categoric.

Guvernul rus a respins în 1863 și cererea publicistului și patriotului basarabean Gheorghe Gore de a edita un ziar în limba română. El a fost nevoit să colaboreze la publicații periodice de limbă rusă din Petersburg, Chișinău, Odessa.

Mesagerul pierdut

În anul 1865 naționalistul basarabean Nicolae Casso și-a procurat de la Paris o tipografie cu caractere latine, pe care intenționa s-o transporte la Chișinău. Autoritățile țariste au fost și de data aceasta împotriva deschiderii tipografiei.

Petersburgul aplica aceleași interdicții intransigente și în cazul unor periodice care apăreau în Principatele Române. Documentele rusești de arhivă aduc mărturii ale faptului că revista Propășirea (1842) a lui M. Kogălniceanu a fost suprimată în urma presiunilor exercitate de Petersburg asupra domnitorului M. Sturdza. Același procedeu a fost aplicat de către ruși și peste 37 de ani, când la 1879 guvernul român a fost somat, în mai multe rânduri, să suprime ziarul Basarabia, ce apărea la Iași. Până la urmă, Petersburgul și-a atins scopul.

Repetatele solicitări ale redactorului ziarului ieșean Curierul de Iași, Th. Balassan, de a obține consimțământul autorităților țariste pentru a difuza nestingherit această publicație în Basarabia n-au avut sorți de izbândă.

Autoritățile țariste au admis însă editarea Buletinului eparhial din Basarabia și în limba română (1867). Dar noul episcop al Chișinăului și Hotinului, Pavel Lebedev (1871-1882), n-a

11

dorit să mai tolereze o atare situație și versiunea românească a acestei publicații a fost suprimată la 1871.

Abia în anul 1884 Riabcic și Drumașcu au reușit să scoată la Chișinău un ziar românesc cu genericul Mesagerul Basarabiei, care a avut probabil o apariție de scurtă durată. (Din păcate, până în prezent nu a fost descoperit niciun exemplar din această publicație și probabil că este pierdută pentru totdeauna).

Reanexarea celor trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în 1878 la Rusia a înrăutățit relațiile ruso-române, afectând îndeosebi contactele economice și culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.

În această perioadă politica rusificatoare a sporit în intensitate. Instruirea în școală se efectua doar în limba rusă. Proporții amenințătoare a căpătat rusifîcarea Bisericii Ortodoxe românești din ținut. Diaconii și cântăreții au fost supuși examenului de limbă rusă. Cei ce nu reușeau să treacă probele erau concediați. Episcopul P. Lebedev a dispus ca în registrele de la biserici să se scrie doar în rusă, inclusiv actele stării civile. Preoții care se eschivau să oficieze serviciul divin în limba rusă erau concediați sau exilați în alte gubernii din imperiu. Cărțile de cult tipărite în românește au fost distruse. Pentru a se debarasa de preoții români, Lebedev a redus numărul parohiilor. În decurs de 12 ani, episcopul a închis 340 de biserici. Astfel a concediat un mare număr de preoți români.

Episcopul rus a dispus instituirea în fiecare mănăstire a câte unei școli rusești, călugării fiind datori să învețe limba rusă. „Măsurile acestea în aproape toate mănăstirile - raporta Pavel Lebedev superiorilor săi - au fost întâmpinate cu foarte multă rea-voință de către frații cei mari, inculți, grosolani, necunoscători ai limbii rusești și dușmănoși învățământului rusesc.” În acest răstimp, tipografia eparhială românească practic nu a mai funcționat, iar în 1882 a fost închisă definitiv.

Spectacole primejdioase

În ciuda acestei politici feroce de rusificare și de deznaționalizare, Basarabia și-a păstrat caracterul străvechi, național, românii continuând să constituie populația majoritară a provinciei, începând cu anii '60 ai veacului al XIX-lea, nenumărate trupe de actori profesioniști, în special de la Iași, au efectuat turnee de spectacole, care au contribuit și ele la menținerea conștiinței de neam în rândul românilor basarabeni. Acest fapt îl constata chiar guvernatorul general al Novorossiei și Basarabiei, Pavel Kotzebue, care-i scria guvernatorului Basarabiei, Platon Alexandrovici Antonovici: „Convingându-mă, spre regret, în timpul călătoriei mele prin orașele Basarabiei din vara trecută că atât de dorita însușire a limbii ruse de către moldovenii basarabeni evoluează extrem de lent și că în mijlocul populației se manifestă chiar simptomele unei rezistențe față de politica de rusificare, eu consider - preciza el - că, pentru anihilarea unor atare manifestări ale unui separatism nestins, o indulgență continuă

12

față de montarea spectacolelor românești în orașele guberniei ce v-a fost încredințată devine insuficient de întemeiată și că atare activități urmează a fi permise cu o extremă circumspecție sau cu consimțământul guvernatorului general.”

Intensificarea politicii de oprimare și rusificare în perioada guvernării lui Alexandru al III-lea (1881-1894) a îngreunat mai ampla desfășurare a mișcării naționale a românilor basarabeni. Mulți basara-beni au aderat la mișcarea revoluționară narod-nicistă din Rusia, urmărind și scopuri de ordin național. Dintre aceștia s-au evidențiat în mod special N. Zubcu-Codrea-mi, Z. Ralli-Ar-bore, V. Crăsescu, A. Frunză, C. Stere, P. Cazacu, Gh. Usinevici, dr. Bușilă ș.a.

Salvându-se de persecuțiile țariste, ei au emigrat în România, unde, alături de B.R Hasdeu, D. Moruzi și alți basarabeni, au depus eforturi susținute pentru eliberarea Basarabiei. În 1879, la Iași, a fost editat ziarul Basarabia, care aborda problema provinciei înstrăinate. La sfârșitul secolului al XIX-lea la București s-au constituit societatea „Milcov” a basarabenilor, iar mai apoi „Liga Culturală a Românilor Basarabeni” Sufletul ambelor organizații a fost B.R Hasdeu, ilustrul savant, scriitor, publicist și om de cultură, originar din Basarabia. Cele două societăți au reunit în rândurile lor pe refugiații de peste Prut în Regat și își propuneau să contribuie la emanciparea națională a românilor basarabeni aflați sub ocupație țaristă. Liga Culturală a avut, în special, preocupări pentru crearea unor condiții favorabile pentru tinerii veniți la studii în România din Basarabia.

În 1899, un grup de studenți basarabeni, în frunte cu I. Pelivan (Magazin istoric, nr. 3,4/2006) a fondat un cerc național românesc la Universitatea din Dorpat (Estonia), care întreținea legături strânse cu românii din Regat. Biblioteca acestui cerc, numit și pământenie basarabeană, primea ziare și cărți românești editate în Regat. Statutul acestei organizații prevedea, între altele, promovarea unei propagande susținute în vederea revigorării conștiinței naționale a românilor basarabeni. Activitatea cercului de la Dorpat a fost descoperită de autoritățile țariste. Liderii au fost arestați și condamnați la ani grei de exil.

La începutul secolului al XX-lea mișcarea națională din Basarabia a cunoscut o înviorare datorită înfrângerii Imperiului Rus în războiul ruso-japonez (1904-1905). Insuccesul Rusiei a scos la iveală decadența autocrației țariste. Prima revoluție burghezo-democrată rusă din 1905-1907 a impus apoi țarismului un șir întreg de cedări de ordin politic.

Primii care au reacționat prompt la schimbarea situației în Rusia au fost basarabenii aflați în acea perioadă în România. „Liga Culturală a Românilor Basarabeni” a emis, la sfârșitul lui ianuarie 1905, un manifest adresat tuturor românilor de bună credință, care urma a fi răspândit în Basarabia și în județele învecinate ale Regatului Român, în condițiile dezastrului care se declanșase în Imperiul Rus și ale unui eventual exod de populație din Basarabia în România, Liga își asuma responsabilitatea de a-i proteja și a le asigura refugiaților din stânga Prutului mijloacele necesare de existență, în mod special, Comitetul Central al Ligii promitea ajutor și susținere tinerilor basarabeni, refugiați în România, pentru înscrierea la instituțiile de învățământ din țară.