Mișcarea națională a românilor basarabeni în perioadă 1905-1914

La începutul secolului al XX-lea, mișcarea națională românească din Basarabia a înregistrat o înviorare ca urmare a insucceselor Imperiului Rus în războiul ruso-japonez (1904-1905). Înfrângerile terestre, dar și navale înregistrate în acest război de către armata și flota rusă, au constituit o lovitură puternică prestigiului politic și militar al Imperiului Rus, aprofundând criza economică a acestuia¹. Insuccesul Rusiei a scos la iveală și decadența autocrației țariste. Prima revoluție burghezo-democrată rusă din anii 1905-1907 a impus autocrației ruse un șir întreg de cedări de ordin politic. Primii care au reacționat prompt la schimbarea situației din Rusia au fost basarabenii aflați în acea perioadă în România. „Liga Culturală a Românilor Basarabeni" a emis, la sfârșitul lui ianuarie 1905, un manifest adresat tuturor românilor de bună credință, care urma a fi răspândit în Basarabia și în județele Regatului Român, învecinate cu provincia dintre Prut și Nistru. În condițiile dezastrului care se declanșase în Imperiul Rus și ale unui eventual exod de populație din Basarabia în România, Liga își asuma responsabilitatea de a-i proteja și a le asigura refugiaților din stânga Prutului mijloacele necesare de existență. În mod special, Comitetul Central al Ligii promitea ajutor și susținere tinerilor basarabeni, refugiați în România, pentru înscrierea la instituțiile de învățământ din țară².

În scurt timp, manifestul a devenit cunoscut atât diplomaților ruși aflați în România, cât și autorităților țariste din Basarabia. Ministrul plenipotențiar rus, acreditat la București, N. Giers, considera că, prin emiterea acestui manifest, Comitetul Central al „Ligii Culturale a Românilor Basarabeni" urmărea un scop politic bine determinat: sub pretextul salvării românilor de nedreptățile suportate de ei în Basarabia, documentul îndemna îndeosebi tineretul studios să emigreze în România, promițîndu-i acestuia protecție³.

La 11 februarie 1905, Giers a transmis un exemplar al acestui document ministrului Afacerilor Externe al României, generalul Iacob Lahovari, indicând că „e în interesul guvernului român de a pune limită condamnabilei propagande care poate duce la neplăcute neînțelegeri între

¹ N. Chiachir, Basarabia sub stăpânire țaristă (1812-1917), București, 1992, p. 81.
²APEIR, fond 151, dosar 2796, f. 4; Arhiva Națională a Republicii Moldova (în continuare se va cita ANRM), F. 24/333, reg. 1, d. 26, f. 1-2.
³APEIR, fond 151, dosar 2796, f. 5.

178

țările noastre"⁴. Ministrul român i-a promis diplomatului rus să depună toate eforturile posibile pentru a-i influența pe membrii „Ligii" să renunțe la propaganda proromânească.

La 2/15 decembrie 1905, regele carol I al României, într-o scrisoare adresată Măriei de Flandra, mărturisea următoarele: „Situația anarhică din Rusia are ecou (contre-coup) în localitățile noastre de graniță, spre care se refugiază mii [de oameni]. După informațiile noastre ordinea, liniștea nu vor fi prea curând restabilite"⁵.

N. Giers considera că guvernul român, „având nevoie de susținerea Rusiei în chestiunea vlahilor sud-dunăreni, va înfrâna, într-o anumită măsură, activitatea emigranților basarabeni. În același timp, era aproape convins că, datorită unei dezvoltări excesive a sentimentelor naționale, românii întotdeauna vor păstra în suflet interesul față de tot ce poate servi la apropierea basarabenilor cu compatrioții lor din Regat"⁶. O atare afirmație a unui diplomat rus cu experiență era demnă de a fi luată în considerație de către superiorii săi din cadrul MAE de la Sankt Petersburg și aceștia chiar asta o vor face, în perioada imediat următoare. În scurt timp, ministrul de Externe al Imperiului Rus îl avertiza pe ministrul de Interne, A. Bulîghin, despre intenția unor basarabeni, refugiați în România, „de a profita de circumstanțele actuale pentru a iniția o propagandă românească în gubernia Basarabia"⁷. Ministrul, la rândul său, îl însărcina pe șeful poliției imperiale să întreprindă măsuri pentru a curma „extrem de nedorita propagandă"⁸.

În consecință, autoritățile locale din Basarabia au primit indicații ca să ia măsuri care să contracareze acțiunile „Ligii Culturale a Românilor Basarabeni". La 22 februarie 1905, locțiitorul șefului Direcției Jandarmeriei Guberniale, responsabil pentru județele Chișinău, Akkerman și Ismail, printr-o circulară secretă, îl soma pe șeful postului de jandarmi Leova să supravegheze cu vigilență răspândirea manifestului „Ligii" și, în caz de interceptare a vreunui exemplar, urma să se stabilească timpul și locul unde a fost găsit, precum și persoana care-1 răspândise⁹. În pofida tuturor măsurilor întreprinse de autoritățile țariste, contactele dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului n-au putut fi curmate.

De asemenea, izbucnirea primei revoluții ruse în 1905 a generat în Basarabia premise favorabile pentru revigorarea mișcării naționale a românilor basarabeni. Succesul depindea de unitatea celor antrenați în această mișcare. Protagoniștilor acestei mișcări le lipsea însă tocmai

⁴Ibidem.
⁵ Sorin Cristescu, Carol I. Corespondență privată. (1878-1912), București, 2005, p. 438.
⁶APEIR, fond 151, dosar 2796, f. 5.
⁷Ibidem, f. 6.
⁸Ibidem, f. 9.
⁹ANRM, fond 297, inventar 9, dosar 26, f. 1-2.

179

coeziunea. Nobilimea de origine românească, către începutul sec. al XIX-lea pierde pozițiile-cheie în viața publică a Basarabiei. Ea devine minoritară și sub aspect numeric. Din cei 468 de nobili din ținut, doar 195 erau moldoveni, ceilalți 273 fiind de origine străină - ruși, polonezi, greci, armeni etc.¹⁰ O parte din boierimea basarabeană, coruptă de autocrație, devenise adeptă fermă a țarismului, neglijându-și obârșia și limba maternă. O altă grupare a nobilimii basarabene, în frunte cu V. Herța, P. Dicescu, P. Gore, Т. Suruceanu, M. Feodosiu, D. Anghel, a aderat la mișcarea națională, dar se situa pe poziții moderate, respingând, așa cum era și firesc pentru această grupare, revendicările cu caracter social. Pledoariile lor erau, în special, de ordin cultural: permisiunea autorităților ruse de a utiliza limba română în instrucțiunea publică, în oficierea serviciului divin în biserică, acordarea unei autoadministrări ciuntite Basarabiei în cadrul imperiului¹¹. Pavel Dicescu, în calitate de președinte al „Societății pentru Răspândirea Culturii Moldovenești din Basarabia" și de membru al Consiliului de Stat, a pledat, în repetate rânduri, pentru deschiderea școlilor cu predare în limba română. „în persoana domnului Dicescu - comenta cu sarcasm, în 1906, Pavel Crușevan, unul dintre liderii șovinilor ruși din Basarabia -Consiliul de Stat capătă un aprig românofil, care, desigur, va simpatiza cu toate autonomiile, începând cu autonomia Basarabiei, deși după noi din partea sa ar fi mult mai loial să pună de-a dreptul chestiunea unirii Basarabiei cu România". Gruparea național-democrată, alcătuită din avocați, studenți, preoți, înainta revendicări mai radicale pentru domeniul cultural, politic, dar mai ales, în cel social-economic. Această grupare revendica: restabilirea autonomiei Basarabiei de la 1818, dar într-o formă mai largă; utilizarea limbii române în administrație, biserică și școală (limba rusă urma să fie folosită doar în organele administrative centrale și în armată). În programul acestui curent în mișcarea națională erau prevăzute unele măsuri democratice, precum votul universal, libertatea cuvântului, a tiparului, a întrunirilor, asociațiilor, soluționarea problemei agrare. Organul de presă al acestei grupări a fost ziarul Basarabia, fondat cu concursul lui С Stere, care începe să apară la 25 mai 1906. Un alt ziar, Moldovanul, care începe să apară la începutul anului 1907, reflecta opțiunile grupării moderate din cadrul mișcării naționale.

Caracterul social foarte pronunțat al revendicărilor grupării național-democrate și, în mod special, cele din domeniul problemei agrare au provocat divergențe în cadrul mișcării naționale. Gruparea național-democrată revendica naționalizarea domeniilor mănăstirilor închinate, care urmau să constituie un fond național al Basarabiei. Zemstva gubernială urma să arendeze, pe termen lung și pe un preț aproape simbolic, loturi pe care țăranii erau în stare să le lucreze doar cu propriile

¹⁰ A. H. Крупенский, Дворянство Бессарабии, Петербург, 1912, с. 21.
¹¹ 1. Nistor, Istoria Basarabiei, Chișinău, 1991, p. 266.

180

mijloace. Fondul urma să fie completat cu terenuri agricole din contul moșiilor boierești, răscumpărate de Banca Țărănească¹². Aceste cerințe au provocat nemulțumirea moderaților. Documentele de arhivă atestă că sciziunea în cadrul mișcării naționale era artificial stimulată și de administrația locală, care aplica foarte iscusit în practică principiul „dezbină și stăpânește".

Au fost întreprinse mai multe încercări de a aplana divergențele dintre cele două grupări. Mari eforturi în acest sens a depus С Stere, care, în perioada primei revoluții ruse, a fost de câteva ori în Basarabia, pe durata aflării sale în provincia natală, fiind atent supravegheat de poliția locală¹³. În general, legăturile naționaliștilor basarabeni cu adepții ideii naționale unificatoare din România au contribuit la consolidarea mișcării naționale în provincia dintre Prut și Nistru. Contactele lor au devenit, în 1906, tot mai frecvente, fapt care îngrijora mult autoritățile țariste. La 9 august 1906, același N. Giers, acreditat la București, informa Ministerul Afacerilor Externe rus despre intensificarea, „în ultimul timp", a contactelor dintre naționaliștii români și reprezentanții mișcării autonomiste din Basarabia¹⁴.

În 1906 Z. R. Arbore a scris un manifest întitulat „Către țăranii moldoveni din Basarabia", prin care populației rurale din provincia dintre Prut și Nistru i se aducea la cunoștință despre înfrângerea Imperiului Rus în războiul purtat de acesta cu Japonia, despre slăbirea autocrației ruse din cauza revoluției ce se declanșase. Autorul acestui manifest își manifesta speranța că în curând se vor crea premisele desprinderii Basarabiei de Rusia și unirea acesteia cu România¹⁵.

Giers a transmis aceste informații și guvernatorului Basarabiei, Alexei Haruzin, care recunoștea și el că în cadrul unei anumite părți a populației ținutului „într-adevăr se remarcă un curent românofil"¹⁶. După părerea sa, curentul era „necunoscut și complicat" și necesita „o studiere multilaterală și o luptă hotărâtă, căreia urma să i se confere o anumită formă tactică". Haruzin considera că acțiunile sale puteau fi mai fructuoase dacă ar fi fost susținute și din partea misiunii diplomatice imperiale ruse de la București. Pentru sincronizarea acțiunilor, considera că era nevoie de unele discuții personale cu Giers. Haruzin și-a exprimat intenția de a sosi imediat la București. La rândul său, Giers împărtășea „întru totul opinia guvernatorului asupra oportunității sincronizării eforturilor reprezentanței noastre diplomatice în România și a autorității superioare administrative din Basarabia într-o chestiune atât de

¹²Basarabia, nr. 12, 5 iulie 1906.
¹³ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 49, f. 1.
¹⁴APEIR, fond 151, inventar 1, dosar 2796, f. 25.
¹⁵ И.Г. Будак, Общественно-политическое движение в пореформенный период, Кишинев, 1959, с. 383.
¹⁶APEIR, fond 151, inventar l, dosar 2796, f. 28.

181

importantă"¹⁷. Nu dispunem de mărturii documentare despre vizita lui A. Haruzin la București, dar putem presupune că aceasta a avut totuși loc. Aceasta ar reieși și din faptul că promisiunea guvernatorului rus de a lupta împotriva mișcării naționale a fost pusă, în scurt timp, în practică.

Astfel, în ținut a fost instituit un corp special de jandarmi pentru a înăbuși, în special, acțiunile revoluționare, dar și cele naționale. În diferite localități ale Basarabiei au fost înființate noi posturi de jandarmi, care urmau să supravegheze populația locală. Poliția și jandarmeria județeană erau obligate să raporteze săptămânal șeftilui Direcției Jandarmeriei Guberniale despre starea de spirit a populației¹⁸. Exista o rețea densă de agenți secreți care ofereau servicii jandarmeriei. Toate acestea permiteau autorităților locale să țină sub un control permanent întreaga gubernie.

Autoritățile țariste din ținut nu se mulțumeau numai cu supravegherea mișcării naționale. Ele acționau deschis împotriva celor angajați în lupta de emancipare de sub dominația țaristă, utilizând toate mijloacele posibile. În vara anului 1906 a fost incendiată tipografia ziarului Basarabia¹⁹. în repetate rânduri au fost confiscate diferite numere ale gazetei. Era îngreunată difuzarea ziarului la abonați. Presa rusă din Chișinău era asmuțită împotriva acestei publicații românești. Se remarcau prin atacurile lor dure ziarele Basarabeț și Drug ale lui P. Crușevan. În această campanie s-a încadrat chiar și ziarul Moldovanul, organul grupării moderate a naționaliștilor basarabeni, care-și formulase drept sarcină majoră promovarea luptei pentru redeșteptarea națională a neamului și dezrobirea lui economică²⁰. Organul de presă al grupării moderate, chiar din primul număr, critica violent ziarul Basarabia, numindu-1 „vrăjmaș al neamului"²¹ , acuzându-1 că urmărea să dezbine poporul și să introducă „zâzanie între poporul simplu, pe de o parte, și boieri și preoți, pe de altă parte"²².

Suprimarea ziarului Basarabia era cerută tot mai insistent și de conducerea jandarmeriei guberniale. Locțiitorul șefului Direcției Jandarmeriei Guberniale, responsabil pe județele Chișinău, Ismail și Akkerman, locotenent-colonelul Vasiliev, considera că gazeta, „care era difuzată în special la sate și avea o influență negativă asupra dispoziției țăranilor²³ [...] face propagandă împotriva guvernului și administrației locale și în favoarea autonomiei Basarabiei și unirii ei cu România"²⁴. El solicita stăruitor suprimarea ziarului.

¹⁷Ibidem, f. 29.
¹⁸ANRM, fond 297, inventar 5, dosar 6, f.14; fond 22, inventar 9, dosar 31, f. 19; fond 2, inventar 1, dosar 9750, f. 1-5.
¹⁹ Z. Ornea, Viața Iui Constantin Stere, voi. I, București, 1991, p. 350.
²⁰Moldovanul, nr. 1,14 ianuarie 1907.
²¹Ibidem.
²²Ibidem.
²³ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 49, f. 788.
²⁴Ibidem, f. 794.

182

După nouă luni de activitate, în martie 1907, Basarabia și-a încetat existența și, din câte se pare, cu concursul direct al autorităților imperiale ruse. Aceeași soartă a avut-o și noul organ de presă Viața Basarabiei, prima publicație periodică lansată în urma compromisului între cele două grupări ale mișcării naționale din ținut Acest ziar a fost, totodată, și prima publicație periodică de limba română din Basarabia, editată cu caractere latine. În pofida tonului moderat al noului ziar, șeful secției ohranei țariste din Odesa, colonelul Socolov, 1-a învinuit că promova separarea Basarabiei de Rusia²⁵.

Țarismul a fost nevoit totuși să facă unele concesii. În octombrie 1906 a fost redeschisă Tipografia eparhială românească, care, în timp scurt, va tipări zeci de titluri de carte de cult în limba română. La seminarul teologic, sub presiunea revendicărilor studențești, au fost introduse limba română și cântul religios moldovenesc, ca materii de studiu. În bisericile Basarabiei, pentru o anumită perioadă, în oficierea serviciului divin este admisă limba română.

În condițiile reculului revoluției din 1905-1907, situația în Basarabia devenea toi mai complicată. În Imperiul Rus s-au constituit mai multe organizații șovine ruse: „Consiliul unit al dvorenimii", „Uniunea poporului rus" („sutele negre"], în fruntea cărora se aflau și reprezentanți ai dvorenimii basarabene (M. Purișchevici, P. N. Crupenschi și P. Crușevan). Scopul principal al acestor organizații era lupta împotriva mișcării revoluționare, dar și împotriva mișcării de emancipare națională a popoarelor subjugate.

Înfrângerea revoluției a condus la suprimarea tuturor libertăților, declarate anterior de către împăratul Nikolai II, prin intermediul Manifestului său, emis la 19 octombrie 1905; excepție a făcut Tipografia eparhială, care și-a continuat activitatea până la încheierea perioadei de ocupație, dar, bineînțeles, și după Unirea Basarabiei cu România. În perioada ce a urmat, țarismul și-a intensificat ofensiva împotriva mișcărilor naționale din imperiu și, în mod implicit, și asupra celei din Basarabia.

Manifestări de rezistență ale românilor basarabeni politicii asimilatoare în perioada reacțiunii țariste.

În perioada de după iunie 1907, politica șovină reacționară țaristă a atins apogeul. Unul dintre principalii „teoreticieni" ai naționalismului velicorus, M. Menșikov, susținea că „statul rus este stat al rușilor", iar celelalte naționalități sunt de mâna a doua²⁶.

Lozinca Partidului Naționalist Rus: era „Rusia pentru ruși". Statutul unei alte organizații șovine, „Uniunea Națională din toată Rusia", avea drept principal scop instituirea hegemoniei națiunii rusești și riposta contra „violenței alogene", respectiv împotriva mișcărilor naționale din imperiu.

²⁵Ibidem, f. 134-135.
²⁶ A. M. Avereh, ПЛ Столыпин и судьбы реформы в России, Москва, 1991, с. 132-133.

183

Aceste forțe au constituit principalul sprijin al guvernului lui P. Stolîpin (1906-1911), care a reprimat cu violență mișcările democratice și naționale²⁷.

În Basarabia „sutele negre" („Uniunea Poporului Rus") au declanșat un șir de pogromuri sângeroase. La Chișinău și în întreaga provincie activau secțiile acestei organizații²⁸. Filiala basarabeană a „Uniunii" era condusă de Pavel Crușevan, român de origine, care și-a adus contribuția la reprimarea mișcării naționale din ținut. În paginile ziarului Drug el acuza moldovenii de tendințe separatiste, de românofilie, reproșându-le că nutreau intenția unirii Basarabiei cu România²⁹. Toată presa românească din ținut, inclusiv ziarul Moldovanul, a fost suprimată. Colaboratorii acestor publicații erau spionați, urmăriți, persecutați. Liderii mișcării naționale din ținut au fost arestați. Alții s-au resemnat, încetând lupta și așteptând timpuri mai bune. O parte au părăsit Basarabia, refugiindu-se în România. Unii s-au înscris la Universitatea din Iași, alții s-au încadrat în viața politică și culturală a Regatului. Un mare număr de naționaliști basarabeni și-au găsit refugiul la Moscova, Sankt Petersburg, Kiev și Odesa. Tineri moldoveni ce-și făceau studiile la Kiev au fondat un cerc național moldovenesc.

În pofida tuturor persecuțiilor, o parte dintre naționaliștii basarabeni rămași în ținut au continuat să activeze în condiții mai mult clandestine, pentru a menține trează conștiința națională românească în Basarabia. Jandarmeria locală relata că un șir întreg de intelectuali din Chișinău, precum Nicolae Alexandri din satul Voronovița, județul Hotin, Andrei Marcu, învățător din satul Hordinești, județul Orhei, „întrețin legături strânse, prin intermediul unei corespondențe active, cu persoane ce locuiesc în România și care urmăresc scopuri iredentiste, fiind colaboratori activi ai organizațiilor politice din România, ce visează la alipirea Basarabiei la România"³⁰. Toate persoanele suspectate erau îndeaproape supravegheate, spre a se cunoaște activitățile lor politice și pericolul pe care-1 prezentau pentru interesele statului autocrat³¹. În vizorul jandarmeriei au nimerit Alexis Nor și Gheorghe Stârcea³². Jandarmii erau deosebit de violenți când erau descoperite legături socotite subversive între naționaliștii de pe ambele maluri ale Prutului. Cu ostilitate erau privite și contactele obișnuite între românii din Basarabia și din Regat. Guvernatorul Basarabiei, A. Haruzin va supraveghea cu vigilență asupra tuturor manifestărilor de românism. Lideri ai mișcării naționale, suspectați de el în promovarea românismului, erau convocați de către

²⁷Ibidem, p. 134-135.
²⁸ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 96, f. 166; Vezi și dosarele 17, fila 5, dosarul 49, filele 793, 797.
²⁹ Șt. Ciobanu, op. cit, p. 62.
³⁰ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 15, f. 25.
³¹Ibidem, f. 25-26.
³²ANRM, fond. 2, inv. 1, d. 9005, f.

184

guvernator și amenințați cu exilarea în Siberia. Cazul lui Vladimir Herța este unul mai mult decât elocvent Acesta a fost somat de guvernator să renunțe la românofilia sa, în caz contrar, urma să fie surghiunit în Siberia. V. Herța s-a văzut nevoit să părăsească Basarabia și să se refugieze în România³³.

În raza de supraveghere a jandarmeriei s-au aflat adeseori oameni absolut nevinovați. La 30 mai 1908 șeful postului de jandarmi Leova, raporta superiorului său despre rezultatele cercetărilor asupra cazului Melaniei Huștiuc, învățătoare din satul Baimaclia, care era bănuită de legături cu persoane din România³⁴. În cursul cercetărilor zelosul jandarm a scos în evidență că tatăl Melaniei, Dumitru Huștiuc, preot în satul Baimaclia, și-a făcut studiile „în timpul românilor" înainte de 1878. Mama sa, Rusanda, avea părinți în România și fusese cu puțin timp înainte peste Prut pentru a primi o moștenire. Bănuieli mai trezea și sora mai mare a Melaniei, care era învățătoare la școala parohială din Baimaclia³⁵.

Astfel, întreaga familie a preotului Huștiuc, conform jandarmeriei locale, prezenta un potențial pericol pentru administrația rusească din Basarabia. În categoria persoanelor care nu inspirau încredere și „contribuiau la distrugerea periferiei statalității ruse" erau incluși toți reprezentanții administrației publice a orașului Ismail și ai zemstvei locale din județul Ismail, fără nicio excepție, „inclusiv și membrul Dumei de Stat, Tretiacenko, care manifestau o tendință puternică separatistă către România și Bulgaria". Șeful jandarmeriei județene consideraa că această atitudine era cauzată de trecutul istoric al sudului Basarabiei și de tendințele politice din imperiu în favoarea unei orânduiri de stat constituționale³⁶. Cei 22 de ani, timp în care cele trei județe sud-basarabene, Cahul, Ismail și Bolgrad, au făcut parte din componența României, au lăsat urme adânci în viața sudului Basarabiei, care provocau multă bătaie de cap administrației țariste din ținut în 1906 același șef al Jandarmeriei județului Ismail, în raportul anual despre situația politică, semnala superiorului său tendința permanentă de separatism politic a reprezentanților administrației locale pe care o explica printr-o „gravitație de ordin material și spiritual a celor mai mari capitaliști spre România și Bulgaria"³⁷.

Într-un șir de localități rurale din județul Ismail țăranii au refuzat să achite impozitele pentru anul 1906. La 1 octombrie 1906, în satul Pelinei Moldovan s-au prezentat trei polițiști pentru a asigura colectarea impozitelor, dar țăranii, în număr de 200, s-au răzvrătit, smulgându-le epoleții pentru faptul că „li se cerea impozit rusesc, pe când la ei funcționează legile

³³ANRM, fond. 792, inv. 1, d.22, f. 39.
³⁴ANRM, fond 297, inventar 9, dosar 33, f. 13-14.
³⁵Ibidem.
³⁶ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 96, f.173.
³⁷ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 49, f. 771.

185

românești"³⁸. Ispravnicul județean a fost nevoit să cheme în ajutor întăriri pentru restabilirea ordinii. Cei vinovați au fost dați pe mâna justiției.

Despre atmosfera care domnea în județul Ismail vorbește și faptul că la începutul anului 1908 în sânul populației moldovenești din raionul Cahul circulau zvonuri conform cărora între guvernele rus și român se duceau tratative cu privire la schimbul județului Ismail pentru Dobrogea³⁹. La sfârșitul anului 1908 metodele folosite de guvernatorul Alexei Haruzin în opera sa de anihilare a mișcării naționale a românilor basarabeni atinseseră o duritate deosebită. El a elaborat un șir întreg de măsuri transmise spre executare cenzorului literaturii și presei românești, Gh. V. Madan⁴⁰ , angajat în cancelaria guvernatorului Basarabiei. Cenzorul urma a fi „permanent și absolut informat" despre situația politică din România și activitatea diferitor partide din această țară. Erau urmărite îndeosebi concepțiile și activitatea celor mai importanți lideri ai organizațiilor naționale românești ce activau în Austria, Bucovina și, în mod special, în Transilvania. Exista temerea că acestea intenționau să-și extindă acțiunile în Basarabia. Urma a fi studiată activitatea naționaliștilor români din Austria și Ungaria, la fel și măsurile ce erau adoptate de guvernele respective în scopul suprimării propagandei românești. Guvernatorul mai recomanda cenzorului să fie în permanență asigurat cu un număr cât mai mare de ziare, reviste, alte publicații periodice și cărți cu conținut politic ce se editau în România și îndeosebi dintr-acelea care erau intens difuzate în Transilvania. Cenzorul mai trebuia să strângă și informații despre basarabenii care primeau astfel de literatură. Se urmărea cunoașterea localităților, a grupurilor sociale și a partidelor politice în care se manifesta cel mai vădit „interesul față de România și tot ce e românesc", față de ideea României mari și față de cultura română. În legătură cu aceasta urma să se stabilească dacă mai persistau „simpatiile românești ale basarabenilor" ori dacă se intensifica sau nu procesul de asimilare a populației locale⁴¹.

Documentele de arhivă îl arată pe Gh. V. Madan în calitatea sa de cenzor al publicațiilor românești cu rol contradictoriu. Faptul că a acceptat să colaboreze cu autoritățile țariste constituie un argument serios în defavoarea sa. În același timp, cu toate restricțiile impuse de administrația locală, în perioada respectivă, în Basarabia n-a fost oprit afluxul de literatură românească editată în Regat Totodată, în ținutul dintre Prut și Nistru au fost tipărite mai multe cărți și broșuri în limba română. În mare măsură, acest fapt se datorează și lui Gh. V. Madan care, prin atitudinea sa tolerantă față de publicațiile românești locale sau față de cele aduse de peste Prut, a permis să se mențină treaz spiritul național în Basarabia în acei ani grei de ocupație străină⁴².

³⁸ANRM, fond 796, inventar 4, dosar 15, f. 26.
³⁹ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8987, f. 1.
⁴⁰ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9263, f. 16.
⁴¹Ibidem.
⁴²ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9135, f. 176; Vezi și dosarul 8987, f. 1-47.

186

În luna mai 1910 Gh. V. Madan a cenzurat Cartea moldovenească, alcătuită de C. Popescu⁴³ , pe care o considera drept „o crestomație a limbii moldovenești cu o orientare de iluminare, instructivă și comică"⁴⁴. În baza aprecierilor sale, guvernatorul constata că această broșură „nu constituie o încălcare a legii despre presa periodică"⁴⁵. La 1 iulie 1910 a fost cenzurată o altă broșură, alcătuită de același C. Popescu, care includea Povestea Iui Stan Pățitul și Povestea unui om leneș, de Ion Creangă⁴⁶. În luna august a aceluiași an au trecut prin cenzură Carte de citire cu științe din gramatica moldovenească⁴⁷, alcătuită de arhimandritul Gurie, și Calendar moldovenesc pe an 1911, alcătuit de C. Popescu⁴⁸. Toate aceste cărți, în baza aprecierilor făcute de Gh. V. Madan, au fost admise de către autorități pentru a fi difuzate. În martie 1911 au fost examinate cinci broșuri cu caracter religios și educativ, editate la tipografia ziarului Bessarabskaia jizni de Florea Vasiliu⁴⁹. Toate cinci au primit aprobarea de a fi publicate⁵⁰. În conformitate cu indicațiile guvernatorului Haruzin din octombrie 1908, Gh. Madan mai cenzura și coletele cu literatură românească venite din Regat pe adresa basarabenilor. Printre destinatarii mai des menționați figura Paul Gore care, în decursul anilor 1910-1911, a primit șapte pachete cu cărți românești⁵¹. Mai primeau cărți din România I. Pelivan⁵² sau Adunarea Dvorenimii Basarabene⁵³. Printre cărțile expediate de peste Prut figurau scrieri ale lui N. Iorga, romane și povestiri de M. Sadoveanu, schițe și povestiri semnate de E. Grigoroviță, basmele lui P. Ispirescu, manuale pentru școlile populare⁵⁴. Practic, toată literatura românească cu caracter istoric, literar, religios, didactic și agricol expediată din România, după ce trecea prin cenzură, era expediată la adresele indicate. Un funcționar al cancelariei guvernatorului își manifesta chiar nemulțumirea față de activitatea lui Gh. V. Madan, constatând „că de fiecare dată după examinarea cărților, [acesta - n.n.] declara șefului cancelariei că n-a descoperit nimic suspect"⁵⁵.

Au fost și cazuri când literatura românească era confiscată. Astfel se proceda în cazul cărților cu caracter anarhist, socialist, antireligios și antisocial⁵⁶ sau cu acelea de factură naționalistă. În august 1912, după ce au

⁴³ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8987, f. 13-14.
⁴⁴Ibidem, f. 15.
⁴⁵Ibidem, f. 16.
⁴⁶Ibidem, f. 25.
⁴⁷Ibidem, f. 33.
⁴⁸Ibidem, f. 94.
⁴⁹ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9135, f. 1-2.
⁵⁰Ibidem, f. 3-4.
⁵¹ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8987, f. 8, 21-22.
⁵²Ibidem, f. 34.
⁵³Ibidem, f. 8.
⁵⁴ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9135, f. 7-11.
⁵⁵ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8987, f. 11.
⁵⁶ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8987, f. 19.

187

fost cenzurate 23 de colete, expediate din Huși, au fost confiscate două cărți care purtau titlul Ostașul Guvernatorul Basarabiei Mihail Ghilhen aprecia că acestea, „fiind de orientare șovinistă, sunt indizerabile pentru a fi răspândite în limitele Imperiului Rus, deoarece tind a inocula în conștiința moldovenilor basarabeni, și îndeosebi printre tineri, naționalismul românesc"⁵⁷.

În anul 1910 ofensiva împotriva mișcărilor naționale din Imperiul Rus a continuat De data aceasta, atacul era îndreptat împotriva uniunilor și societăților culturale ale popoarelor neruse, organizații care au fost legiferate încă de la 4 martie 1906, prin semnarea de către împăratul Nicolai II a Regulamentelor Provizorii pentru societățile și uniunile populației alogene a Rusiei⁵⁸. La 20 ianuarie 1910, printr-o directivă guvernamentală, Piotr Stolîpin, președintele Consiliului de Miniștri, s-a adresat guvernatorilor, atrăgându-le atenția asupra pericolului pe care-1 prezenta „mișcarea de iluminare culturală desfășurată de diferite popoare în baza deșteptării unei conștiințe înguste, naționaliste". Se considera că aceste societăți vor conduce la un separatism național și la „vrajbă". De aceea erau socotite periculoase pentru liniștea publică. Stolîpin socotea inadmisibilă constituirea unor asemenea societăți, cerând să li se refuze înregistrarea. Activitatea societăților naționale care deja funcționau trebuia să fie examinată de autoritățile locale și, dacă se considera oportun, acestea puteau fi suprimate⁵⁹. Guvernul țarist a apelat și la sprijinul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse. Pentru a îndepărta clerul basarabean de la credința sa profund națională și pentru a întări dominația rusă în bisericile dintre Prut și Nistru, Sinodul de la Sankt Petersburg 1-a trimis în scaunul episcopal de la Chișinău pe Serafim, fost colonel în armata rusă și nepot al amiralului Pavel Ciceagov⁶⁰.

Serafim Ciceagov, episcop al Eparhiei Chișinăului și Hotinului considera că una dintre principalele sale obligații, de îndată ce s-a instalat în jilțul episcopal, trebuia să o reprezinte lupta cu tendințele separatiste ale românilor basarabeni: „La numirea mea în Chișinău - mărturisea el - mi s-a atras atenția asupra tendinței clerului moldovenesc spre separatism și autocefalie a Bisericii moldovenești, precum și asupra mișcării naționale din Basarabia, manifestate prin dorința preoțimii de a face serviciul religios pe limba lor, prin traducerea cărților bisericești și a manualelor în limba moldovenească, prin editarea revistei bisericești moldovenești, prin formarea cântărilor bisericești în moldovenește și predarea în școlile parohiale și în școlile spirituale a limbii moldovenești. [...] Lupt împotriva partidei separatiștilor, care vrea să-i învețe pe moldoveni limba română

⁵⁷ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9263, f. 18.
⁵⁸ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 8966, f. 29.
⁵⁹Ibidem.
⁶⁰ I. Nistor, op. cit, p. 236.

188

literară"⁶¹. În scurt timp eforturile noului arhipastor al Bisericii basarabene și-au atins scopul. S-au operat numeroase destituiri de preoți basarabeni, unii dintre aceștia fiind transferați la parohii din afara guberniei Basarabia. A fost interzisă oficierea serviciului divin în limba română în bisericile din eparhie. Serafim a încercat să reducă și activitatea Tipografiei eparhiale moldovenești, redeschisă în 1906. În demersurile sale episcopul Ciceagov se sprijinea pe concursul efectiv al „sutelor negre", organizația șovină a ultranaționaliștilor ruși⁶².

Promovarea unei atare politici de rusificare și de deznaționalizare în Basarabia a generat o mișcare cu caracter de masă, cu implicații național-religioase: mișcarea inochentistă, numită astfel după numele ieromonahului Inochentie de la mănăstirea Balta (Transnistria). Succesul mișcării se explica prin faptul că Inochentie predica într-o aleasă limbă românească. Anton Crihan, unul dintre participanții activi la mișcarea națională a românilor basarabeni din ajunul Unirii Basarabiei cu România, îl considera pe Inochentie drept „un fanatic religios, dotat cu un foarte puternic dar oratoric. El și-a început activitatea prin a se ridica mai întâi contra Bisericii rusești, care după el se îndepărta de la misiunea ei adevărată, devenind un simplu instrument de rusificare în mâinile guvernului rus. El, de altfel, nu s-a mulțumit cu atât, ci foarte repede a trecut la atacuri directe și contra organizației sociale și politice a statului îndeobște".

Pelerinajul românilor basarabeni la mănăstirea din Balta, unde predica Inochentie, s-a transformat într-un adevărat exod⁶³. Zeci de mii de români basarabeni veneau pentru a asculta cuvântul Domnului în limba maternă. „Mișcarea aceasta - constata istoricul Alexandru Boldur - a săpat până la temelie Biserica oficială din Basarabia și a demonstrat incapacitatea Bisericii de a-și conduce turma, precum și incapacitatea guvernului rusesc de a conduce Basarabia". Autoritățile țariste din ținut au fost nevoite să facă unele concesii. S-a acceptat din nou oficierea serviciului divin în biserici și în limba română. Din ordinul episcopului Serafim au fost traduse și tipărite predici în limba română. Gh. Ghibănescu, aflat la Chișinău în luna august 1912, relata cu referire la prestația arhiepiscopului S. Ciceagov: „Excelența sa d-1 Serafim Ciceagov s-a arătat de la început un mare dușman al moldovenilor și era cel mai strașnic în înădușirea limbii moldovenești în biserică. Azi s-a mai domolit"⁶⁴. În scopul combaterii eficiente a inochentismului s-a permis editarea unor periodice în limbă română: Glasul Basarabiei (1913-1914) și revista Cuvânt Moldovenesc⁶⁵, ulterior și ziarul

⁶¹Кишиневские Епархиальные Ведомости, nr. 42,1912, p. 1792.
⁶² P. Cazacu, Moldova dintre Prut și Nistru (1812-1918), Chișinău, 1992, p. 181-182.
⁶³Ibidem, p. 183.
⁶⁴ Gh. Ghibănescu, op. cit, p. 95. ⁶⁵ 1. Nistor, op. cit, p. 237.

189

cu același titlu, publicații periodice care au avut un rol important în pregătirea Unirii Basarabiei cu România la 1918.

Această mișcare a continuat chiar și după surghiunirea ieromonahului Inochentie la o mănăstire de lângă lacul Ladoga⁶⁶. Zeci de mii de oameni își părăseau averea, casele, luând drumul lung și anevoios al pelerinajului la lăcașul unde continua să predice noul „profet". Mulți dintre aceștia și-au pierdut viața pe întinsurile nordului Rusiei. Amploarea mișcării a scăzut numai după judecarea și o nouă alungare a ieromonahului, de data aceasta la mănăstirea Solovki de pe o insulă din Marea Albă, unde nenorocitul călugăr, izolat și părăsit de lume, s-a pocăit⁶⁷.

Una dintre formele majore de manifestare a mișcării de emancipare națională în teritoriile românești aflate sub ocupație străină a fost constituirea și activitatea formațiunilor politice cu o pronunțată orientare prounionistă, de comuniune cu frații din Vechiul Regat. În Basarabia, în pofida regimului dur de ocupație țaristă, au fost câteva încercări de înființare a unor astfel de formațiuni.

În 1905, „Societatea Milcov" și „Liga Românilor Basarabeni" [avându-1 președinte pe B.P. Hasdeu); ambele cu sediul la București, au întreprins prima tentativă de constituire a unui partid basarabean. S-a format astfel, Partidul Național Român din Basarabia (remarcăm faptul că denumirea sa era inspirată de aceea a Partidului Național Român din Transilvania). Ziarul Basarabia (1905) a publicat programul P.N.R.B. Noul partid înscria între revendicările sale, în primul rând, autonomia administrativă a Basarabiei și utilizarea limbii române în administrație, în organele de justiție, în școala primară și secundară. Se cerea, de asemenea, libertatea conștiinței, „libertatea cuvântului scris și vorbit¹¹ , inviolabilitatea persoanei, votul universal, direct și secret. Se preconiza ca tinerii basarabeni să-și satisfacă serviciul militar în Basarabia. Împroprietărirea țăranilor cu pământ urma să se efectueze prin răscumpărarea acestuia.

O altă tentativă de constituire a unei formațiuni politice în Basarabia a întreprins-o un grup de boieri de viță românească, în frunte cu Leonida Stamati (fiul lui Constantin Stamati-Ciurea și nepotul clasicului literaturii române Constantin Stamati). Întemeietorii noii formațiuni, preconizată a se numi Partidul Național Liberal (la fel ca și cel din Vechiul Regat), au decis, pentru început, să lanseze o publicație periodică în limba română, ce urma să joace rolul de catalizator în procesul de constituire a organizației politice. I-au dat numele de Basarabia reînnoită, care a și început să apară de la 6 martie 1907, la Iași.

Programul noului partid prevedea ca „provinciilor din Rusia să li se acorde descentralizarea cea mai largă posibilă, care singura poate asigura libera dezvoltare a diferitelor naționalități care locuiesc în Imperiul Rus". Se

⁶⁶ANRM, fond 297, inventar 5, dosar 35, f. 3.
⁶⁷ANRM, fond 88, inventar 2, dosar 253, f. 1-6.

190

cerea instituirea unei Diete similare cu cea din Bucovina, care urma să cerceteze chestiuni de ordin local și să decidă în problema utilizării limbii române în biserică, în școală și în organele judiciare. „Partidul Național Liberal - se arăta în program - aspiră ca forma de guvernare să fie o monarhie constituțională, când reprezentanții poporului ar căpăta o influență activă și folositoare asupra mersului afacerilor statului. Prin monarhie constituțională înțelegem o reprezentanță constituțională cu alegeri constituționale. Făcute după toate normele moderne; alegeri libere cu liste electorale bine și drept înjghebate, așa cum se urmează în toate statele civilizate. Mai înțelegem respectarea legilor, cinstea și dreptatea [...] și responsabilitatea celor puși să aplice legile [...], reprezentanța poporului". Acest organ reprezentativ, „Duma, cum o numim noi", urma să fie alcătuită „din reprezentanții tuturor păturilor sociale [...], fiecărui neam să i se respecte susceptibilitățile, dezvoltarea și drepturile sale naționale [...] Sentimentele de iubire față de dinastie, de credința țarului nu se vor altera -țineau să precizeze preventiv autorii programului -, se vor manifesta tot atât de puternic dacă neamurilor din Rusia li se va îngădui dezvoltarea lor națională, li se vor respecta datinile, obiceiurile și limba lor". Se mai pleda în favoarea votului universal, direct, egal și secret Programul Partidului Național Liberal mai prevedea: stoparea practicii implantărilor de coloniști străini și „constituirea armoniei și păcii sociale prin intermediul acordării unor libertăți democratice pentru toate categoriile sociale"⁶⁸. Era condamnată, de asemenea, politica de rusificare aplicată în învățământ și, în special, în procesul de instruire a cadrelor teologice.Autoritățile țariste au făcut însă tot posibilul pentru a paraliza activitatea grupului de inițiativă și a împiedica acțiunile de constituire a Partidului Național Liberal din Basarabia. Ceea ce s-a și reușit. Partidul nu s-a mai constituit

0 a treia tentativă de formare a unui partid politic, de coloratură națională, au întreprins-o intelectualii grupați în jurul ziarului Basarabia (1906-1907). În nr. 12/1906 al gazetei fusese inserat programul viitorului partid. Se prevedea restabilirea autonomiei Basarabiei, recunoscută de țarism încă din 1818. „Românii, care alcătuiesc peste trei pătrimi din locuitorii acestei țări, sunt ei singuri, din toate neamurile așezate în Basarabia, opriți de a se folosi neîmpiedicați de limba lor în viața lor obștească, de a-și trimite copiii la școlile lor naționale". Românii basarabeni, se preciza mai departe, „stând neclintit pe temeiul marilor principii vestite de pe înălțimea tronului imperial, trebuie să ne întrunim cu toții într-un Partid Național Democratic din Basarabia, ca să putem lupta pentru intrarea în ființă și pătrunderea în viața obștească în Basarabia, potrivit cu împrejurările noastre deosebite". În acest scop, „noi trebuie să ne alăturăm întregii societăți rusești pentru a cere recunoașterea prin lege, pentru toți cetățenii

⁶⁸Basarabia reînnoită, nr. 1-4,1907 (unicul exemplar al acestui ziar se păstrează în fondurile Bibliotecii Academiei Române).

191

Împărăției de-o-potrivă, fără osebire de națiune și religie, a libertăților politice și individuale (omenești] [...], întemeierea unui adevărat regim constituțional și democratic"⁶⁹.

Se preconiza naționalizarea domeniilor mănăstirilor închinate și trecerea lor sub jurisdicția Consiliului Provincial Superior, constituindu-se astfel Fondul Cultural Național. Pământul Fondului urma să fie oferit în arendă la un preț avantajos numai țăranilor „muncitori". Limita suprafeței oferite depindea de potențialul brațelor de lucru al fiecărei familii țărănești, excluzându-se exploatarea muncii străine. Mijloacele obținute urma a fi puse în serviciul culturii și școlii naționale românești din Basarabia.

Pentru a crea o rezervă de pământ arabil, suficientă satisfacerii necesităților țăranilor basarabeni, se prevedea completarea acestui fond cu pământ din contul marilor latifundii, care urma să fie răscumpărat de Consiliu prin intermediul Băncii Țărănești. Inițiatorii Partidului Național Democrat pledau, totodată, pentru obținerea unor libertăți politice, sociale, civile. Și această tentativă de constituire a unei formațiuni politice naționale a basarabenilor a fost anihilată de autoritățile țariste.

Noi tentative de reanimare a presei periodice de limbă română și de constituire a unei formațiuni politice a românilor basarabeni

În 1912 se împlineau 100 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. La Sankt Petersburg, capitala imperiului, a fost luată decizia de a se sărbători evenimentul cu o pompă deosebită. Ceea ce s-a și întâmplat, la Chișinău, în mai 1912. Peste Prut, de asemenea, a fost marcat acest eveniment. Dar cu jale și indignare. Românii din Regat au protestat contra răpirii Basarabiei la 1812, oficiind servicii divine în biserici, organizând procesiuni și mitinguri de doliu, arborând drapele tricolore cu panglici negre. Inițiatorii manifestărilor dedicate tristului eveniment au fost Liga Culturală și Universitatea din Iași. Istoricii A.D. Xenopol și N. Iorga au publicat articole și studii ce oglindeau tragicul destin al basarabenilor și dreptul istoric al românilor la teritoriile dintre Prut și Nistru. În lunile aprilie-mai ale acelui an, presa din Vechiul Regat a declanșat o amplă campanie publicistică, ziarele tipărind numeroase studii, articole, documente, pagini literare, evocări și mărturii. Aveau menirea de a demonstra caracterul românesc al provinciei răpite, adevărul istoric despre crima săvârșită la 1812 de Imperiul Rus, politica de deznaționalizare promovată de țarism⁷⁰. Autoritățile oficiale ale României au preferat însă să nu ia atitudine. Numai noul consul general al României la Ismail, Greceanu, în ajunul serbării, a părăsit demonstrativ Basarabia, plecând în România. În ziua de 16 mai, din ordinul său, tricolorul n-a fost arborat pe clădirea consulatului general⁷¹.

⁶⁹Basarabia, nr. 12 din 1906.
⁷⁰ D. Rusu, Solidari cu Basarabia: România, 1912, ?n Patrimoniu, nr.3,1991, p. 118-125.
⁷¹ ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9241, f. 3.

192

Basarabenilor de bună credință nu li s-a permis să-și exprime atitudinea față de tragicul eveniment din istoria provinciei din stânga Prutului. Tentativa noului ziar românesc Făclia Țării de a face acest lucru a fost sancționată de autoritățile țariste. În primul număr al publicației a apărut articolul 0 sută de ani, despre serbările organizate în Basarabia de administrația țaristă. Se menționa că evenimentul de la 16 mai a fost sărbătorit doar de străini, care nu aveau nicio legătură cu Basarabia, iar moldovenii au rămas indiferenți. Se mai susținea că „moldovenii de peste Prut care sunt învățați, deșteptați, au trimis Rusiei protest-nemulțumire pentru că școala și limba moldovenească sunt strâmtorate în Basarabia"⁷². Îndrăzneala cu care tinerii redactori ai publicației - С Costinovici și Gh. Todorov - și-au permis să trateze această chestiune a stârnit indignarea autorităților locale. Au fost efectuate cercetări amănunțite în legătură cu apariția ziarului, care au durat câteva luni. Se ocupau de acest caz guvernatorul, șeful Jandarmeriei Guberniale, Judecătoria, Procuratura, Poliția⁷³.

Guvernatorul Basarabiei Mihail Ghilhen considera că Făclia Țării „avea o orientare extrem de condamnabilă și urmărea un scop evident, de a inocula în sânul populației moldovenești neîncrederea față de guvern și de a zdruncina devotamentul moldovenilor de supuși față de tron și Patrie". Din aceste considerente guvernatorul aprecia că redactorii Costinovici și Todorov „au pus la cale o acțiune trădătoare", pe care o califica drept „o crimă", iar apariția ziarului era „absolut inadmisibilă"⁷⁴.

Jandarmeria Gubernială le-a deschis dosare de urmărire celor doi redactori, precum și preotului Constantin Ursu, director al Tipografiei eparhiale, unde a fost imprimat primul număr al ziarului. Toți trei au fost supuși unor severe anchete⁷⁵. Costinovici și Todorov au recunoscut că scopul lor era luminarea poporului prin intermediul cuvântului tipărit și n-au avut intenții subversive împotriva guvernului⁷⁶. Guvernatorul era indignat și de atitudinea directorului Tipografiei eparhiale, care a acceptat tipărirea unui asemenea ziar. Într-o scrisoare adresată arhiepiscopului Serafim, Ghilhen îi cerea să fie luate măsuri autoritare față de conducerea Tipografiei eparhiale⁷⁷.

Cei doi redactori erau și ei incriminați pentru „sentimente de românofilie și întreținerea unor relații cu persoane din România". Gh. Todorov a mărturisit că informațiile despre atitudinea României față de serbările ce au avut loc în Basarabia „au fost preluate din presa basarabeană, iar cu România ambii redactori nu întrețin niciun fel de legături, niciodată n-au fost acolo și nici presă românească n-au primit de

⁷²Făclia Țării nr. 1, p. 5 ?n ANRM, fond 297, inventar 1, f. 196.
⁷³ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9263, f. 1-18.
⁷⁴ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 196, f. 1.
⁷⁵Ibidem, f. 4-8. ⁷4bidem, f. 23, 28.
⁷⁷ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9263, f. 7.

193

peste Prut"⁷⁸. La aceeași învinuire, С Costinovici a răspuns că dacă s-a scris despre România, „n-a fost decât din dorința de a-i aduce la cunoștință cititorului despre cele ce se petrec în această țară"⁷⁹. Cei doi au scăpat de închisoare, dar tipărirea ziarului a fost interzisă, iar primul număr confiscat și distrus în întregime.

În istoria mișcării naționale din Basarabia, anul 1912 a mai fost marcat de un eveniment important. În cadrul zemstvei basarabene confruntarea dintre partida națională și cea a alogenilor, formată, în principal, din elemente venite în Basarabia de aiurea, luase noi dimensiuni. Ele erau reflectate, în parte, în intenția boierimii moldovenești din ținut de a constitui un partid politic ce ar fi facilitat realizarea scopurilor urmărite de liderii grupării moderate din mișcarea națională⁸⁰.

Constituirea unui partid cu un program bine gândit, bazat pe principii organizatorice temeinice, cu o structură ramificată în întreaga Basarabie, se impunea din mai multe considerente. Unul dintre ele era dictat de modestele realizări obținute de această grupare în anii precedenți. În parte, activitatea nesatisfăcătoare a moderaților, precum și a mișcării naționale în întregime, era consecința lipsei unei organizații politice care ar fi concentrat eforturile tuturor naționaliștilor români din stânga Prutului.

Încă în timpul primei revoluții ruse din 1905-1907, gruparea radicală a pledat în paginile ziarului Basarabia în favoarea constituirii unui partid politic ce ar fi reprezentat interesele populației majoritare autohtone⁸¹. Lipsa de coeziune dintre aceste două grupări a reprezentat principalul obstacol în constituirea formațiunii politice preconizate. „Moderații" s-au limitat atunci la desfășurarea unei activități în cadrul „Societății Moldovenești din Basarabia a Ajutorării învățământului Popular și Studierii Plaiului Natal". În ședința din 3 decembrie 1905, Societatea a decis în mod unanim să ceară adunării zemstvei guberniale „aducerea la cunoștința guvernului despre necesitatea imperioasă și urgentă a limbii moldovenești în școlile primare populare ale județelor Basarabiei cu o populație exclusiv sau preponderent moldovenească". Se mai solicita editarea unor broșuri și cărți în limba română, care ar reflecta probleme de ordin practic: agricole, gospodărești, de igienă, medicale, tehnice ș.a., „foarte utile și necesare țăranilor, care ar contribui la lărgirea orizontului ultimilor și la creșterea bunăstării lor"⁸².

Societatea considera că studiile primare în limba maternă reprezintă pentru fiecare om o „necesitate incontestabilă", considerându-le drept „o axiomă politică". Autoritățile au admis, în toamna lui 1906, studierea limbii

⁷⁸ ANRM, fond 297, inventar 1, dosar 196, f. 23.
⁷⁹Ibidem.
⁸⁰ ANRM, fond 2, inventar 1, dosar 9263, f. 10-11. ⁸¹ANRM, fond 401, inventar 1, dosar 134, f. 1-2. ⁸²Basarabia, nr. 44, 25 octombrie 1906.

194

române doar în Școala Eparhială de fete și în Seminarul Teologic din Chișinău⁸³. Cam acestea au fost rezultatele modeste ale activității Societății care, la 12 decembrie 1906, s-a desființat⁸⁴.

Abia peste 5 ani, în ianuarie 1912, autoritățile locale au înregistrat Partidul Zemstvei din Basarabia. De neînțeles consimțământul autorităților țariste din ținut de a recunoaște acest partid, deoarece o simplă lectură a programului noii formațiuni politice aruncă suficientă lumină asupra intențiilor apropiate sau mai îndepărtate ale grupului de inițiativă care 1-a elaborat.

Autorii programului Partidului Zemstvei din Basarabia - patru reprezentanți ai boierimii autohtone: Mihail Feodosiu, Mihail Zotea, Dumitru Anghel, Mihail Glavce⁸⁵ - considerau necesară o delimitare strictă între chestiunile cu caracter statal și cele legate de interesele și necesitățile locale. Acestea din urmă ar fi trebuit să țină de competența organelor autoadministrării locale, „demne de încrederea guvernului și investite cu împuterniciri largi din partea populației"⁸⁶. În același timp, partidul revendica lărgirea drepturilor și împuternicirilor zemstvei prin intermediul includerii în sfera sa a tuturor ramurilor gospodăriei locale care nu erau de o importanță statală. Pentru a asigura independența zemstvelor din punct de vedere financiar, se preconiza punerea la dispoziția lor a unei părți din sumele obținute în urma impozitărilor, în scopul excluderii unor eventuale ingerințe din partea statului în sfera de activitate a zemstvelor, programul partidului prevedea instituirea unei reguli prin care organele puterii centrale puteau cerceta doar „legitimitatea deciziilor Adunărilor de zemstvă, dar nu și oportunitatea lor". Se mai solicita „întărirea bazelor legalității și ordinii prin intermediul excluderii din codul nostru a tuturor abaterilor de la principiile care au stat la baza statutelor juridice ale împăratului Alexandru al Il-lea". Concomitent, în scopul asigurării unei baze sociale largi, programul partidului prevedea reorganizarea autoadministrării de zemstvă și orășenești în baza reprezentării tuturor păturilor sociale, precum și participarea întregii populații autohtone în organele de autoadministrare. Aceasta ar fi dus la influența preponderentă a reprezentanților populației românești din ținut în organele autoadministrării locale.

Programul partidului mai revendica introducerea limbii materne în școlile primare, precum și elaborarea minuțioasă a concepției privind chestiunea instruirii, în general, a „tinerei generații a băștinașilor basarabeni" prin „cultivarea rațională a bunăstării populare și instituirea unor asemenea instituții de învățămînt mediu și superior care ar deveni realmente pepeniere ale muncii și cunoștințelor"⁸⁷. Realizarea principalelor sarcini, schițate în acest

⁸³ANRM, fond 88, inventar 2, dosar 34, f. 121.
⁸⁴Glasul Basarabiei, nr. 1, 7 aprilie 1913.
⁸⁵Ibidem.
⁸⁶ANRM, fond 401, inventar 1, dosar 134, f.l, 2-5.
⁸⁷Ibidem, f. 2.

195

program, avea să ducă în mod inevitabil la instituirea unei autonomii largi a Basarabiei în cadrul Imperiului Rus, cu un colorit pronunțat național.

Din păcate, documentele de arhivă nu păstrează aproape nimic despre activitatea concretă a acestui partid. Este atestat doar faptul că la 26 februarie 1912 a avut loc Adunarea generală a partidului, în cadrul căreia a fost aleasă conducerea. Președinte al Cârmuirii Partidului Zemstvei din Basarabia a fost ales Mihail Feodosiu; tovarăși vicepreședinți - Mihail Catacazi, Alexandru Aleinicov; membri ai Cârmuirii - Constantin Mimi, Mihail Razu, Iuliu Levinschi, Victor Catargi; secretar - Paul Gore⁸⁸. În august 1912, Gh. Ghibănescu se reîntâlnise, la Chișinău cu Paul Gore, pe care-1 cunoscuse cu mulți ani în urmă, încă pe când acesta era student la drept la Universitatea din Moscova, cu ocazia aflării sale, împreună cu tatăl său, Gheorghe Gore în România, la Slănic Moldova. Gh. Ghibănescu îl apreciază pe P. Gore, ca „pe un fruntaș al intelectualității românești din Basarabia", care „posedă o frumoasă bibliotecă românească, grăiește corect moldovenește, scrie și merge, sporind în capitalul românesc. D-sa e vicemareșalul nobilimii și sufletul partidei naționaliste, ce-și are cuibul la Orhei, unde își are și proprietăți"⁸⁹.

Lipsa unor informații documentare despre activitatea acestui partid poate fi explicată doar prin aceea că, probabil, Senatul din Sankt Petersburg, sesizând pericolul pe care-1 prezenta această nouă formațiune politică, a refuzat să confirme înregistrarea sa.

Gh. Ghibănescu, în cele zece zile de sejur în Basarabia - 9-19 august 1912, a dedus exact semnificația interdicțiilor rusești: „E o pleiadă întreagă de gânditori, care se ridică din sânul neamului Basarabiei, care, cred, râvnesc și cer cultura moldovenească, pentru a garanta țarismului mai buni și devotați cetățeni. Pentru moment, în sufletul lumii oficiale rusești stăpânește ideea că toți acei ce cer o cultură moldovenească în Basarabia sunt separatiști și că dar cu cât se va înăduși cultura românească, se va stânjeni separatismul"⁹⁰

Anii 1913-1914 sunt semnificativi pentru mișcarea națională din Basarabia prin apariția a trei publicații românești: ziarul Glasul Basarabiei, revista și ziarul Cuvînt Moldovenesc. La 7 aprilie 1913, în Duminica Floriilor, a ieșit de sub tipar primul număr al ziarului Glasul Basarabiei, de sub redacția profesorului de limbă română Grigore D. Constantinescu. Scopul major al noului organ de presă - afirmarea și susținerea conștiinței naționale a românilor basarabeni - urma a fi realizat printr-o variată suită de mijloace. Accentul principal era pus pe introducerea limbii române în școală și biserică. Răspândirea științei de carte în sânul populației românești din ținut era absolut necesară, pentru ca „toți să știe carte, și

⁸⁸Ibidem, f. 14.
⁸⁹ Gh. Ghibănescu, op. cit, p. 95.
⁹⁰Ibidem.

196

cioban și salahor"⁹¹ , și pentru „a cunoaște mai bine țara, neamul și pe Dumnezeu"⁹².

Ziarul lansase și următorul apel către românii basarabeni: „Cu străinii care pricep măcar oleacă limba noastră vorbiți numai moldovenește, iar pe cei care nu pricep deloc limba noastră, stăruiți-vă a-i învăța să vorbească moldovenește". Era abordată necesitatea însușirii alfabetului latin - veșmântul firesc al limbii române, pentru ca fiecare să poată „citi cărți și gazete române -comoară neprețuită pentru luminarea minților"⁹³Glasul Basarabiei pleda pentru înființarea la sate de biblioteci cu săli de lectură, efectuarea unor lecții publice, însoțite de „discuții și schimburi de idei"⁹⁴. În realizarea acestei sarcini se conta mult pe basarabenii „luminați", mai ales, „pe acei cu putere" și pe deputații basarabeni în Duma de Stat de la Sankt Petersburg⁹⁵. Ziarul sublinia și el necesitatea constituirii unui partid politic, ce ar fi apărat interesele românilor din ținut⁹⁶. Era tratată pe larg și „lupta cu separatismul" în cadrul bisericii basarabene, „promovată de arhiepiscopul Serafim"⁹⁷.

O amplă reflectare își găseau în coloanele ziarului problemele de ordin social-economic. Era criticată legea agrară despre majorat, care-i „punea pe drumuri pe moldoveni, prefacându-i în hoți și calici"⁹⁸. Cei rămași fără pământ urmau, după părerea ziarului, să completeze rândurile proletariatului din Rusia, dar Glasul Basarabiei considera că „moldovenii nu-și vor lepăda țara, până la ultima suflare"⁹⁹. Publicația se pronunța împotriva migrației organizate, a strămutărilor masive de populație românească în Siberia și Extremul Orient și a promovării pe această cale a deznaționalizării ținutului¹⁰⁰. Pentru îndrăzneala cu care erau abordate problemele stringente ale basarabenilor, gazeta a fost deseori sancționată de autorități. Numărul 48 al ziarului a fost confiscat din tipografie, iar redactorul său supus judecății pentru abateri de la articolul 72 al Statutului cenzurii¹⁰¹.

Revista și ziarul „Cuvânt Moldovenesc" i-au avut în calitate de colaboratori pe numeroși reprezentanți ai mișcării naționale a românilor basarabeni, unii - deja afirmați și alții, care se vor afirma plenar în perioada ce va urma. Printre aceștia figurau: Mihail Minciună; Vasile Harea; Alexie

⁹¹Glasul Basarabiei, nr. 43,16 februarie 1914.
⁹²Ibidem.
⁹³Glasul Basarabiei nr. 37, 5 ianuarie 1914.
⁹⁴Glasul Basarabiei nr. 38, 11 mai 1913; Vezi și Glasul Basarabiei nr. 46 din 9 martie 1914,
⁹⁵Glasul Basarabiei, nr. 38,12 ianuarie 1914; Vezi și nr. 48 din 23 martie 1914.
⁹⁶Glasul Basarabiei, nr. 17,4 mai 1914.
⁹⁷Glasul Basarabiei, nr. 37, 5 ianuarie 1914.
⁹⁸Glasul Basarabiei, nr. 18,11 mai 1913; Vezi și nr. 50 din 20 aprilie 1914.
⁹⁹Glasul Basarabiei, nr. 20,25 mai 1913.
¹⁰⁰Glasul Basarabiei, nr. 32,1 decembrie 1913.
¹⁰¹Glasul Basarabiei nr. 16,27 aprilie 1913.

197

Mateevici; Pan Halippa; Vasile Ghenzul; Iorgu Tudor (Gheorghe Tudor); Tudose Roman; Ion Buzdugan; Gheorghe Năstase; Mihail Vasilache; Simion și Andrei Murafa; preotul Gheorghe Stârcea, Anton Luțcan, Ștefan Holban; Ion Costin; Pavel Stihi; Vlad Bogos; Vlad Cazacliu etc.