• English
  • Română
  • Русский

You are here

O gazetă moldovenească basarabeană zugrumată: "Făcliea Țării"

Category: 
Author: 
Pamfile T. O gazetă moldovenească basarabeană zugrumată: "Făcliea Țării" // Școala Basarabiei, 1919. № 12. PP. 30 – 32

După buna și luptătoarea „Basarabie” a bătrânului Gavriliță și-a tinerilor săi tovarăși, după „Viața Basarabiei”, atât de scurta, a lai Alexe Nour și după „Moldovanul”, „gazetă națională independentă” organ al soiuz-ruscago-naroda-lui, avem Făclia Țării, cred, în toamna anului 1912.

Gazeta aceasta nu are însemnat nici anul, nici luna, nici ziua, dar vorbește de „suta de ani” și jălește pe frații moldoveni, cari, din pricina lipsii de carte, nu. s'au putut împărtăși, după cuviință, din bucuriile marii sărbări de la 16 Maiu 1912, centenarul răpirii Basarabiei:

A apărut un singur exemplar: „Vâpuscu pervâi”, „Preț. 3 cop.- „Făcliea Țării”. „Ediții, literatură, politică, economică și obștească”. „Edită (tipărită) de C. S. Costi-novici, întemeeată de C. S. Costinovici și de G. S. Todorov”.

Mijloacele sunt ale celui dintâi, care, în chemarea ca „Cătră frații Moldoveni”, scrie:

„Moldovenii noștrii, care-s vo câteva sute de mii, și milioane, să nasc și mor în negura neștiinții, avănd priviri strâmtorate; deal1, mâncarea, femeea, copiei — iată, tot, cu ce să umplă vieața Moldovanului.

„În fiecare sat sa găsâ vo câțva oameni cărturari, care cu dragă inimă vor ceti gazeta sau jurnalul moldovenesc.

„Și eu înțeleg și găsesc, că este de trebuință a tipări jurnal sau gazetă moldovenească și, cu așa scop, lam poftit pe domnu G. Todorov, care este om cu practică, și știe nevoile țării și limba moldovenească, să ne vie în ajutor, ca redactor, în lucru sfânt și mare, lucru nostru moldovenesc.

„Pân când noi avem vo 10—12 scriitori, care știu limba moldovenească și ne vor aduce mult folos.

31


„Să dee Domnu, o scumpu meu norod, să inplinească nădejdile, iliuziile mele, să dee Domnu (că piște 5-6 ani să vadă vinile rădăcinii adânci lăsate la vieața besarabeană de jurnalul „Făcliea Țării”. Apoi la drum!

„Înnainte!”

Todorov, acel G. Tudor, care în 1907 era de „16 ani” și cineva-i reproducea în „Viața Românească” o prea frumoasa poezie2, îndeamnă, și dânsul cu aceste mersuri:

Sculat, a țării lucrători!
În noapte gre, ce ne cuprinde,
Făcliea țării să aprinde
Pân' la scânteile de zori.

Făcliea, — drumu spre lumină,
Spre zile nou de noroc
Ne-a lumina cu blândul foc
Ce depărtarea însenină.

Hadeț spre bine, luminaț,
Cu inimi noi și înfocate:
Noi vrem schimbare și dreptate
Și vrem vieață fără laț.

Cel rătăcit găsi va calea;
Cel năcăjit și alungat,
De așteptarea înpacat,
Sa ușura uitânduș jalea,

Nădăjduind spre viitori,
Sărmanii, golii sor abate
Trezând ungherile uitate,
Mergând cu cântece de zori!

Păcat însă ca acelaș Todorov, care pe-atunci se mai iscălia Iu. Amoro și Iu. Iujnâi, care știe sau trebuia numai sa spună că Basarabia a fost luata de la Turci, că oamenii acestor Turci nu mai sărăcesc norodul, — păcat ca-după vorba noastră—„își da în petec”:

După ce laudă pe fostul arhiepiscop Vladimir, care avea despre Moldoveni păreri ce înspăimântau pe preasfințitul Serafim din 1912. scrie, în articolașul „O sută de ani”:

În Basarabia, acuma, „îi bine, numai una îi rău: Moldoveniii îs întunecaț, îs râmaș fără carte. Numai știu ei săracii ce să mai facă pe lume. Nau carte, nau gazetă”

Și ea dovadă, se aduce o mărturie ca aceasta, cu privire la sărbarea dela 16 Maiu 1912:

32


„Au sărbat boerii cari au primit medaluri de la Împăratu, cinovnicii, Nemții, Evreii și alții, care nau nici o lăgătură cu Basarabia.

„Moldovenii de piște Prut, care sânt învataț, dișteptaț, au trimăs Rosiei protest — nemulțemire pentru că școala și limba moldoveneasca îi strâmtorată.

„Ei bolesc, pentru ca noi sântem neînvătați, mergem în coadă cu noroadele cele sălbatece, — Calmâcii, Samoezâi, Iacuțâ Țiganii, care n'an nici carte, nici gazetă.

„Românii de pește Prut (în Româniea) sau strâns și au slujit paniehida pentru Bessarabenii care au chicat în Mangiuriea la bătălie cu Iaponiea — pentru acei 14 mii de Moldoveni.

„Au pus pe la casa steaguri traure (negre, semnul plângerii). Au făcut o unire între moldovenii din toate țările ca ei lărgească învățătura între Moldoveni”.

Firește, acest fel de a spune lucrurile, nu se putea îngădui! „Făclia țării” Își săpase singură mormântul, și acum nu-i mai lipsia de cât o mână, care s'o zugurne. Serafim a dat porunca la tipografie să se strângă acest „vâpusc” și să-l aducă „sus”. Sus, arhiepiscopul, a așezat pachetele cu „Făclia Țării” sub crivatul său de odihnă, și acolo au rămas până ce Serafim a plecat din Chișinău, acolo au rămas și sub urmașul său care iarăși a plecat, și tot acolo le-a găsit și Î. P. S. Nicodem, care, minunat, a căutat să vadă ce se află ocolo.

„Făclia Țării” prin pitorescul și naivitatea în care apare, ea și prin tragicul în care piere, constitue o glorie a publicisticei moldovenești din stânga Prutului.

T. Pamfile.

  • 1. Lucrul câmpului.
  • 2. An. II. no. 9 p. 435-6.
Rate: 
0
No votes yet