Știri din Basarabia acum o sută de ani - 05.01.14

5 Ianuarie 1914

Anul Nou.

Slavă Domnului! O mai trecut un an din anii Mântuirii — anul 1913, care cu puțin se deosebește de anul 1912 și de ceilalți ani cari au trecut, căci moldovenii noștri din Basarabia, în cea mai mare parte, au rămas tot aceiași — neschimbați, neînnoiți, cum au fost și mai înnainte, ba putem zice, s-au făcut îndărătnici, nepăsători față de ce-i bun și folositor pentru dânșii nu mai vor să știe de nimic ce se petrece în jurul lor, ce se petrece pe lumea aceasta. Limba moldovenească o vorbesc stâlcită, multe din obiceiurile strămoșești sunt uitate, îmbrăcămintea de altădată curat moldovenească — națională au schimbat-o pe cea a surtucarilor, cu niște șăpci perepelite pe capul lor, că ți-se pare, când îi vezi prin sate sau și prin orașe când vin, că-s niște lepădeturi printre ceilalți oameni cu mintea întreagă. No mai vorbim, că ce-i mai mulți sunt cuprinși de strașnica patimă a beției, care este și pricina mai însemnată a îndărătniciei, a nepăsării lor.

Dar această nepăsare se vede nu numai la aceia, cari-s cuprinși de întuneric, de patima beției și de alte patimi păgubitoare pentru ei și întreg neamul nostru moldovenesc, ci ea, nepăsarea aceasta se vede și la cei luminați, la cei cu mintea întreagă, cari-și dau samă de starea nenorocită în care zace de veacuri moldovanul nostru întunecat.

Puțini, foarte puțini sunt aceia, cari se îngrijesc de soarta fraților lor moldoveni, puțini se ostenesc, cu mijloacele pe cari le au, să scoată de la întuneric la lumină pe cei întunecați.

Lipsește dragostea cătră aproapele, cei mai mulți se iubesc prea mult pe sine și prea puțin se uită, se gândesc la fratele lor întunecat, ba sunt mulți, cari se folosesc de întunecimea fraților, pentru a face avere, pentru a se îmbogăți, crezând că fericirea stă în avere și numai în avere, în bani mulți, mulți, — adunați de cele mai multe ori pe nedrept, prin înșălăciune de la cei cuprinși de vre-o nevoie în viața lor, când își vând nu numai pământul, dar și vaca din ocol pentru un preț mic, ca să scape de nevoile lor.

Așa cred unia, că fericirea stă în avere, sau în dregători înnalte, în slujbe mari și așa mai departe. Și oare sunt fericiți acești oameni? Nu, pentrucă toate acestea, după cum se vede din viața lor, din gospodăriile lor, nu-s de cât deșertăciune și nimic alta de cât deșertăciunea deșertăciunilor; căci adevărata fericire nu-i în avere multă, dar în viața noastră morală, împodobită cu fapte bune, după care urmează pacea și bucuria sufletească. Această fericire este înlăuntrul nostru, în adâncul sufletului nostru, în inima noastră, și când nu vom avea pacea și liniștea sufletească, atunci nici-o bogăție, nici-o dregătorie mare, nici-o demnitate omenească nu vor fi în stare să ne facă fericiți. Cel care este liniștit de pacea dinlăuntrul său, acela care sâmțește drept în cugetele și lucrările sale, care are nădejdea unei fericiri vecnice, acela se poate sâmți fericit chiar pe ruinele fericirei pământești.

Viața omului fără fapte bune este moartă, după cum fiecare știe din acei, cari se socot fericiți pe acest pământ, pentru că au avere, avere multă.

Câți din acești «fericiți» n-ar putea, dacă ar vrea, să fie de folos și de ajutor pentru frații lor, cari n-au putința să se lumineze cu mijloacele bănești pe cari le au! Și cu toate acestea rămân muți la strigătul de ajutor al acelora, cari se luptă pentru fericirea fraților întunecați, cheltuind și cel din urmă ban, ca să-i vadă luminați, fericiți pe acest pământ!

Vremea de acuma caută întruparea năzuinților sale în revărsarea luminei. Munca cea mai mare a tuturor noroadelor, întreaga frământare a sufletelor acestor noroade,— totul se topește pentru cercetarea și răspândirea luminei. Cum altădată bătălia, războiul făcea pe om rob, tot așa în vremea de acum munca, cu binefacerile ei, îndeamnă mintea spre lumină. La obârșia acestei munci, ca înlesnire, ca îndrumare, este învățătura și scrisul, roada celor învățate, cu nețărmurita povățuire a slovei mărunte. Învățătura și scrisul, cules de prin cărți, zmulge sufletul rămas în întuneric, plin de greșeli, primește mintea întru dovedirea puterii omului pe pământ. Sufletul omului, cât de înnalt și bogat, are nevoie de hrana trebuitoare care se găsește în slovă, și numai în slovă, care îndeamnă la căi drepte, netede, cinstite, mulțămitoare.

Dar mulți din moldoveni vor să știe de slovă, de carte, de învățătură, de lumină? Din nenorocire, foarte puțini din cei luminați, din cei știutori de carte, au grijă de luminarea fraților lor prin carte moldovenească.

De și cu grei, totuși numărul cetitorilor pe limba moldovenească crește, încep moldovenii să-și deie sama de starea în care se află. Îți crește inima de bucurie, când vezi acuma în mâna moldovanului gazeta moldovenească, scrisă pe limb lui, pe limba înțeleasă de el. Uneori întâlnești câte mai mulți la un loc, din cari unul cetește, iar ceilalți ascultă cu multă luare-aminte.

Deci treaba merge spre bine, și ar merge și mai bine, dacă preuții și învățători din toate satele și târgurile Basarabiei ar îndemna cu mai multă stăruință pe moldoveni să cetească moldovenește, dacă se poate… tot ce se tipărește acuma în Basarabia pe limba moldovenească.

Afară de preuți și învățători sunt tovărășiile de credit sătești, cari trebuie să se îngrijască și de luminarea norodului, îndemnându-l și ajutându-l de a ceti cât mai mult moldovenește, înscriindu-se în număr cât mai mare la toate tipăriturile moldovenești din Chișinău. Numai în așa chip se va putea ajunge la țânta dorită, dacă luminătorii satelor și ai orașelor — preuții și învățătorii, precum și cei de la tovărășiile de credit ar pune umărul, pentru ca împreună, strâns uniți, să ne luminăm prin carte moldovenească.

Dar, cum am spus mai sus, tare puțini își bat capu cu cartea moldovenească, puțini se gândesc la luminarea norodului pe limba moldovenească.

Cu răbdare însă toate se vor face.

Acuma iată că s-o sfârșit și anul 1913 și alt an ș-o luat rându în viața omenească — anul nou 1914! Va fi acest an bun, an de propășire pentru noi moldoveni, îi greu de spus, căci noi nu-l știm, nu-l cunoaștem cum va fi, — dar după cum merg lucrurile, am îndrăzni a spune, că bun va fi, căci moldovenii, prin unele locuri, au început calea cea dreaptă, calea spre lumină.

De obicei, anul nou îl primim cu doriri de bine, de propășire, de frăție, de bucurie și fericire.

Cu aceleași doriri o fost primit și anul trecut 1913, — dar oare se potrivesc faptele celor mai mulți cu doririle lor de bine, de frăție ș.a.?

Dacă s-ar chibzui lucrurile mai cu măsură, mai creștinește,și dacă urmările s-ar face din inimă curată, — toți am putea să ne avem partea pe pământul acesta și să trăim cu adevărat frățește, ajutându-ne între noi fiecare după puterile sale, mai ales în ce privește luminarea minței noastre prin carte moldovenească. Atunci învățăturile Mântuitorului nostru n-ar rămânea numai în carte și-n vorba spusă…

Iar acuma, când am pășit peste pragul anului 1914, nu dorim altăceva de cât ca Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne întărească sufletul, ca să putem întimpina ispitele ce ni se vor împotrivi în calea ce duce spre adevărata fericire — spre lumină.

Să ne apropiem tot mai mult unul de altul sufletește, ca strâns uniți în cugete și sâmțiri să alcătuim adevărata viață moldovenească în scumpa noastră Basarabie.

G.S. Russo.

Către Moldoveni

Vorbiți, scriți moldovenește pentru Dumnezeu!

Vorbiți între voi, fraților, numai moldovenește, ori și unde vă veți afla și ori cu cine veți vorbi. Nu vă fie rușine, nici teamă, după cum nu se rușinează și nu se tem să vorbească pe limba lor cei streini de neamul nostru. Luați pildă dela dânșii. Cu streinii cari pricep macar oleacă limba noastră, vorbiți numai moldovenește, iar pe cei cari nu pricep deloc limba noastră, stăruiți-vă a-i învăța să grăiască moldovenește. În Basarabia toți trebuie să știe și să vorbească moldovenește.

Scriți unul altuia numai moldovenește cu orice feli de buci: românești sau latinești, rusești sau slavonești, – numai moldovenește să se cetească. Deprindeți-vă însă a ceti și a scri și cu buci latinești, căci toate scrierile, toate cărțile și gazetele pe limba moldovenească se tipăresc cu buci latinești, adică românești. Dintre toți românii de pe pământ, numai noi Moldovenii din Basarabia scrim și tipărim cu buci rusești, cari nu sunt potrivite pentru arătarea tuturor sunetelor limbei noastre, pentru scrierea moldovenească. Învățind a ceti buchile românești, ceia ce nu-i greu de făcut, fiecare va putea să cetească cărțile de tot feliul și gazetele românești, comoară neprețuită pentru luminarea minței. Pe limba moldovenească în cărțile tipărite cu buci românești fiecare găsește tot ce-i trebuie, după cum rusul are în cărțile și gazetele cele rusești.

În Basarabia sunt în vremea de față, slavă Domnului, câteva tipărituri pe limba moldovenească, dar nu sunt atâtea ca să se poată mulțămi toți.

Așa, de pildă, trebuie cuiva Istoria Românilor, a neamului nostru, ori îi trebuie gramatica limbei moldovenești sau românești – tot-una ori îi trebuie o aritmetică, ori Istoria limbei și literaturei moldovenești ori altă carte – unde să le găsești în Basarabia? Sau cât trebuie să așteptăm noi, ca să vedem tipărite cu buci rusești toate poeziile lui Vasile Alexandri sau Mihai Eminescu, sau altă mulțime de scrieri și poezii ale nenumaraților scriitori și poieți români?

Aștepți o lună, ba și două, până cetești în «Glasul Basarabiei» o poezie de Vasile Alexandri, sau de Matilda Cugler Poni, sau de Teodor Speranță ș. a.. căci în fiecare număr nu-i chip să se tipărească numai din scrierile unuia și ale aceluiași autor. Cetești o poezie a unuia din poieții români, îți place foarte mult, ai vrea să cetești odată toate poeziile lui, dar unde să le cetești? Trebuie să aștepți o lună-două...

Iaca de ce spun eu, că-i bine, spre folosul nostru, să învățăm a ceti românește, ca să ne putem folosi noi cât mai mult și de cărțile românești, cari tot odată-s și foarte ieftine.

Cu cât mai mult vom vorbi, ceti și scri moldovenește, cu atât mai mult ne vom lumina, iar limba noastră moldovenească va rămânea neperitoare.

Maria V. Epure.

Din Chișinău.

Pentru toți. Însfârșit uprava orașului o hotărât, ca lemnele ei să fie vândute ori și cui didreptul de la sclad (pe Ciuflinscaia ploșcadi) fără ca banii să fie plătiți, ca mai înnainte, la upravă. Fiecare poate să cumpere cât va vrea. Pudul de lemne tăiete se vinde cu 15 cop.

Lotărie-allegri. În zilele de 12, 13 și 14 Ianuarie în teatrul «Blagorodnoie Sobranie» va avea loc lotărie-allegri în folosul spitalului Crucea Roșie — Gherbovețcaia Obșcina din Chișinău. Afară de vaza împărătească și alte lucruri de mare preț, vor fi puse la lotărie 10 locuri, în locul cărora cei ce le vor câștiga pot primi bani în rentă 4%. Lotăria va fi deschisă de la 4 ceasuri sara până noaptea târziu. Vor cânta 2 muzici, iar pe sțena teatrului vor fi jucate piese de teatru. Pentru întrare la lotărie plata va fi de 25 cop. un bilet de lotărie 25 cop.

Glasul Basarabiei, 1914, № 37, 5 ianuarie.