You are here

Ziarul „Moldovanul” (1907-1908) – o veritabilă publicaţie de limba română din Basarabia

Category: 
Author: 

Varta, Ion. Ziarul „Moldovanul” (1907-1908) – o veritabilă publicație de limba română din Basarabia // Lieratura și arta. 1997. 27 martie. P. 7.

Publicație săptămânală cu subtitlul “Gazetă națională independentă”, este cea de-a doua publicație periodică de limba română din Basarabia și l-a avut în calitate de redactor, editor și unic colaborator permanent pe Gh.V. Madan.

Pagina ziaruluiZiarul „Moldovanul“

Ziarul „Moldovanul“

Primul număr al ziarului apare la 14 (27) ian. 1907, la Chișinău, fiind lansat de către autoritățile țariste din ținut și urma să fie o contrapondere altei publicații periodice de limba română – ziarul Basarabia, care a urmat din start doctrina românismului și cea a revoluției, fapt ce a provocat îngrijorarea guvernatorului Haruzin. Moldovanul urma să contrapună doctrinei românismului pe cea a moldovenismului românofob, iar doctrinei revoluționare – pe cea a supușeniei docile față de imperiu și împărat. Este adevărat că ziarul Moldovanul a fost o publicație promonarhistă, că s-a opus revoluției, însă a făcut-o doar parțial, în primele sale numere.

Din articolul cu caracter programatic publicat în nr. 1 al ziarului rezulta că noua publicație periodică își propunea să lupte „pentru redeșteptarea națională și dezrobirea economică” a românilor moldoveni din Basarabia, pentru ca în consecință „să redobândim ceea ce nu mai avem și ni se cuvine”.

În acest context ziarul promitea să fie intransigent, excluzânduse „orice abateri de la acest principiu”. Gh.V. Madan, autorul programului de activitate al ziarului, era pe deplin optimist în obținerea izbânzii, exprimându-și încrederea „în steaua neamului nostru”. Această activitate urma să se desfășoare în condiții legale, cu metode pașnice, respectându-se strict calitatea românilor basarabeni de „supuși drept credincioși ai Măriei Sale Împăratului și cetățeni loiali Rosiei”.

Gh.V. Madan a abordat în paginile ziarului problema cu privire la apartenența etnică a moldovenilor din Basarabia. În articolele sale pe această temă, n-a contrapus niciodată noțiunile ”român-moldovean”, considerând-o pe cea din urmă sinonim cu prima și, totodată, parte componentă a acesteia. Apartenența națională a moldovenilor din Basarabia a abordat-o în articolul „Cine suntem și de unde ne tragem noi moldovenii”, în care menționa că Moldova de peste Prut, Muntenia, Oltenia, Banatul, Ardealul, Bucovina „sânt locuite tot de neamul nostru cu toate că ei se numesc - unii moldoveni, ca și noi, unii munteni, bucovineni, olteni, bănățeni, ardeleni, în sfârșit, fiecare după țara lui, dar cu același grai, același obicei, același trecut și sânt de același sânge și lege cu noi”. În același articol Gh. V. Madan vorbește cu pioșenie despre strămoșii comuni ai românilor de pretutindeni, susținând că „Dacii au fost unul din cele mai cinstite, viteze și înțelepte neamuri de pe pământ”, autorul evocând, în același timp, și marile bătălii dintre romani și daci. Într-un mod original și accesibil, pe înțelesul țăranului român din Basarabia, el demonstrează procesul de etnogeneză a poporului român: „...și fiindcă ostașii rimleni erau de obicei oameni necăsătoriți, au început a se căsători cu fetele dacilor și din acest amestec au ieșit neamul românesc, din care facem parte și noi, moldovenii”, autorul susținând că „în vinele noastre curge și oleacă de sânge rusesc”. În articolul Întemeierea Moldovei, autorul anonim (probabil că Gh. V. Madan) menționa că „românii lui Dragoș”, „care erau adăpostiți în Maramureș, au descălecat Țara Moldovei”, publicistul basarabean scoțând astfel în evidență și caracterul eminamente românesc al Basarabiei.

Același adevăr incontestabil privind românitatea moldovenilor basarabeani Gh. V. Madan l-a demonstrat, în repetate rânduri, în paginile ziarului prin intermediul publicării unor fragmente din operele altor autori români care demonstrare aceeași axiomă. V. Alecsandri susținea în Țăranul moldovan că moldovenii „sunt mândri de numele său de român”, care „de la Râm se trage”, iar Mitropolitul Veniamin Costache menționa că „ceea ce este încă și mai de seamă e să cugetăm românește, când scriem și când vorbim”. Din articolul lui I. Lupaș Treime sfântă și nedespărțită, publicat în nr. 13, merită să fie citat un fragment la fel de semnificativ: „Limba românească este viața neamului nostru. Legea românească a fost întotdeauna și va rămâne pentru toate vremile tăria noastră. Iar moșia strămoșească este izvorul drepturilor noastre și temelia cea mai de căpetenie a traiului nostru în această lume pământească”.

În paginile ziarului se urmărea și scopul cultivării dragostei pentru întreg neamul românesc. Astfel în poezia lui Șt. O. Iosif Rugă, publicată în nr. 18, răsună frumosul apel, adresat inclusiv basarabenilor: „Copii răzleți ai mândrei noastre nații, De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații”.

Din cartea lui Petrea Petrescu Poporul român răsuna același apel vibrant: „Iubiți-vă nația și legea”. V. Alecsandri în Iubirea de țară evoca frumoasele virtuți ale poporului român, care se raportau reușit și la românii basarabeani: „Românul își iubește țara ca un rai, pământul unde s-a născut și din care nici asupririle cele mai crude nu sânt în stare a-l goni”.

Același apel tulburător, adresat românilor basarabeni, răsună și în articolul Să ne iubim neamul și țara, semnat cu pseudonimul „Zimbrul” (probabil că e același Gh. V. Madan), apel răstălmăcit în text într-un sens mai larg: „să ne apărăm neamul și pământul” - ce însemna nu altceva decât un îndemn la o rezistență față de politica de deznaționalizare și asimilare promovată de țarism. Autorul articolului revine la problema etnogenezei românilor, demonstrând încă o dată că poporul român s-a format ca rezultat al „încuscririi” dacilor și romanilor, iar pentru a-i cultiva cititorului basarabean demnitatea de bun român, mândria și respectul pentru strămoșii săi, încheie cu următoarea frază: „Vom ști dară că prin vinele noastre curge sângele unora din cele mai viteze popoare din lume, sânge de daci și de romani”. Această activitate a ziarului avea rezultate pozitive. Mărturie ne servesc unele corespondențe din satele Basarabiei, în care autorii acestor relatări și corespondențe se considerau „după natură, chiar din neamul românesc” (nr. 47, Gh. Chiriac din Hâjdieni, nr. 50 ș. a.).

Publicarea, în cadrul rubricilor „Din străinătate” și „De la românii de peste brazdă”, a unor frecvente și variate știri despre viața social-economică și spirituală a românilor din Transilvania, Bucovina, din Vechiul Regat urmărea același scop de apropiere spirituală a românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Căile, posibilitățile reale de emancipare, de culturalizare a românilor basarabeni constituiau una din cele mai stringente probleme abordate în paginile ziarului. În articolul „Datoria fruntașilor”, publicat în nr. 3 al ziarului, Gh. V. Madan, pornind de la o mai veche axiomă, expusă într-o formulare proprie și raportată la cruda realitate basarabeană, susținea că „...viitorul țării, soarta norodului se află în mâinile fruntașilor săi” și „... păstrarea unui neam și a unei limbi este o datorie nu numai pentru fiii acelui neam, ci și pentru toată lumea...”. În cazul Basarabiei, la care se referea autorul, autoritățile țariste ca parte componentă a categoriei „toată lumea”, și de care, depindea de fapt, soluționarea acestei probleme, erau datoare, în viziunea autorului, să conserve neamul românesc din Basarabia, renunțând la politica lor de deznaționalizare și asimilare. Atitudinea nepăsătoare a majorității covârșitoare a boierilor, intelectualilor de viță românească în problema salvgardării și emancipării populației românești din ținut era atât de păguboasă, încât Gh. V. Madan s-a văzut nevoit să constate cu amărăciune: „...Nu găsim destule cuvinte de dojana pentru acei fruntași care stau nepăsători față de interesele obștești”. „Noi, moldovenii, concluziona în finalul articolului Gh. V. Madan, pe lângă datoria față de împărat și țară mai avem o sfântă datorie față de neamul nostru, căci la începutul, la temelia fiecărui neam stă cuvântul, iar cuvântul este dat de Dumnezeu neamului și neamul este cuvântul, este graiul în care și prin care trăiește tot ce este mai frumos, mai înălțător și mai scump în ființa unui popor”. În articolul O datorie patriotică autorul anonim afirma: „O mare datorie a noastră însemnată și mântuitoare” a tuturor este de a căuta să deșteptăm în cei care vin după noi iubirea de țară, „dragostea de moșie și de neam”. Or, tocmai lipsa unui „ideal frumos și măreț” constituia în viziunea lui Gh. V. Madan cauza sărăciei și nevoilor în care lâncezea țăranul moldovean din Basarabia. În articolul Luminătorii norodului (nr. 5), autorul anonim (probabil Gh. V. Madan), abordând problema rolului jucat de biserică și școală în soarta românilor basarabeni, menționa că preoții, și cadrele didactice „sunt nu numai slujitori la altar și învățători ai copiilor, ei sunt și sfetnicii poporului”, ei trebuiau să fie și „vor fi apostoli și învățători ai neamului”.

O altă problemă importantă care și-a găsit reflectarea în paginile ziarului a fost aceea a credinței în Dumnezeu, care, în opinia lui Gh. Bogoslov (probabil, era unul din pseudonimele lui Gh. V. Madan) din articolul Unde-i mântuirea noastră, slăbise considerabil în acea perioadă: „în trecut strămoșii erau foarte evlavioși, acum au uitat cărarea la biserică. Ștefan cel Mare a câștigat în nenumăratele bătălii datorită crucii” - rezuma cu amărăciune autorul. Ziarul, prin invocarea diferitor dovezi elocvente de credință creștină românească, urmărea mereu același scop - revigorarea credinței în Dumnezeu a românilor basarabeani. În articolul Încreștinarea poporului moldovenesc, nesemnat, se menționa: „Noi, românii... sântem cei dintâi și cei mai vechi creștini din țara asta...” Această problemă a fost abordată și în alte articole. Unul din remediile propuse de ziar pentru revigorarea „smereniei înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor” era revenirea la oficierea serviciului divin în bisericile din Basarabia în limba română.

Politica de deznaționalizare a populației românești din Basarabia în perioada apariției ziarului Moldovanul atinsese proporții amenințătoare, devenind un fenomen cu caracter general, ce penetrase toate categoriile sociale ale românilor basarabeni (mai puțin țărănimea) și toate instituțiile vieții publice din Basarabia. Cel mai mare pericol al asimilării plana asupra tinerei generații de români basarabeni, supuși deznaționalizării și asimilării prin intermediul școlii. Ziarul revendicase în repetate rânduri dreptul românilor basarabeni la instruire în școli în limba maternă, demonstrând în același timp consecințele, nefaste pentru români, ale instruirii în limba rusă. Condamnând politica de rusificare, P. Dicescu menționa în articolul Dați noroadelor învățătură adevărată și înțeleasă (nr. 6): „... școala rusească crește pe tineret în ură și nepăsare, din care au ieșit pornirile lipsite de patriotism de astăzi”. În articolul Trebuie învățătură moldovenească (nr. 12), Gh. V. Madan considera că „... învățătura ce i se dă moldovanului în școlile rusești nu-i este de nici un folos, deoarece nu o înțelege și mai mult îl prostește”, în timp ce străinii, rezumă autorul, datorită instruirii în limba maternă, o duceau destul de bine în Basarabia. Tocmai „lipsa de învățătură” a românilor basarabeni era considerată de Gh. V. Madan cauza principală a sărăciei lor, făcându-i pe mulți dintre ei, ademeniți de propaganda țaristă, să emigreze în Siberia, fenomen condamnat de autorul acestui articol. Luând în considerație această stare gravă a lucrurilor, Gh. V. Madan cerea insistent și „cât mai neîntârziat ca pe lângă limba rusească să se învețe în școli limba moldovenească. Și numai când vom lăsa urmașilor noștri moștenire învățătură înțeleasă, în limba neamului nostru, atunci numai vom putea să ajungem iar stăpâni în țara noastră strămoșească, atunci vom înceta a fi străini în pământul udat cu sângele nostru”. În articolul Dreptul firesc și sfânt al moldovenilor, Gh. V. Madan revendică din nou în fața autorităților dreptul la instruire în limba română pentru românii basarabeni care erau dispuși să se dezică sau deja s-au dezis de limba română: „...lepădându-ne de limba părintească, de neamul nostru ne lepădăm”.

Oricât ar părea de paradoxal, ziarul Moldovanul, contrar intențiilor autorităților țariste, a fost, cu siguranță, cea mai veritabilă publicație periodică românească din Basarabia de până la Unirea din 1918, grație eforturilor lui Gh. V. Madan, prezent în paginile ziarului în toate ipostazele. Această gazetă a fost net superioară altor publicații periodice de limbă română din Basarabia din acea epocă în privința popularizării clasicilor literaturii române, a poeților și scriitorilor români din toate provinciile înstrăinate și din regat.

Prin publicarea masivă a operelor literaților români, ziarul Moldovanul, devenise în Basarabia o veritabilă antologie a literaturii române. Moldovanul și-a adus contribuția și la cultivarea conștiinței istorice a românilor basarabeni. În cadrul rubricilor Din istoria moldovenilor, Din istoria neamului, Bărbați însemnați ai neamului, Istorie etc. au fost publicate numeroase fragmente și articole cu conținut istoric, în mare parte reluate din operele cronicarilor, istoricilor munteni, moldoveni, transilvăneni, care familiarizau cititorul basarabean cu cele mai frumoase pagini de glorie din istoria neamului românesc. Publicarea masivă a folclorului autentic românesc din Basarabia a fost un alt merit incontestabil al ziarului Moldovanul. Aproape în fiecare număr al ziarului, la rubrica Cântece, erau inserate cântece, balade, bocete populare, selectate cu grijă de Gh. V. Madan. În paginile periodicului au fost publicate fragmente și din folclorul altor provincii istorice românești.

Mai multe rubrici din ziarul Moldovanul aveau o menire practică, veneau în ajutorul țăranului român din Basarabia cu diferite recomandări, sfaturi practice, cu un diapazon destul de variat. În cadrul rubricii Cum trăiesc moldovenii, susținută de Gh. Teodorescu, ce apărea în fiecare număr, pe parcursul întregului an 1907, cititorului i se ofereau informații ample din domeniul agriculturii, pomiculturii, legumiculturii, creșterii vitelor. La rubrica Calendarul bunului gospodar Vasile C. Moga oferea agricultorilor cunoștințele necesare privind efectuarea lucrărilor agricole în fiecare lună a anului. Rubricile - Sfaturi folositoare, Povețe mamelor de la țară - includeau noțiuni de medicină și igienă. Rubrica Semne de timp oferea țăranului cunoștințe din domeniul meteorologiei. Ziarul Moldovanul, alături de alte publicații periodice de limbă română din ținut, a jucat un rol important în procesul de trezire a conștiinței naționale și de culturalizare a românilor basarabeni la început de secol XX.

Ion Varta