You are here

Identitatea națională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX

Category: 
Igor Șarov, Andrei Cușco. Identitatea națională a basarabenilor în istoriografia rusă din secolul XIX //Basarabia: dilemele identității. Iași, 2002.

În tratarea problemei cercetate ne vom opri în special asupra caracterului romanic al basarabenilor și raporturilor lor cu românii. Se impune delimitarea a două aspecte temporale în care autorii ruși se referă la caracterul romanic al autohtonilor: aspectul istoric (se tratează în principal originea românilor și evoluția lor istorică) și aspectul contemporan (caracteristicile autohtonilor, care ar confirma originea lor (daco-) romană sau comunitatea lor prezentă cu locuitorii Principatelor). Aceste aspecte, evident, nu sunt opuse, fiind de cele i multe ori tratate complementar de către autori. Caracterul romanic al basarabenilor era reflectat, de mai multe elemente: aspectul fizic, limba (caracteristică fundamentală), obiceiurile, autoidentificarea etnică a autohtonilor etc. Trebuie să subliniem prezența constantă a acestor idei în operele tuturor autorilor importanți din epocă, chiar și la cei care insistă deosebit de mult asupra influenței predominante a elementelor slave în regiune.

Constatarea romanității basarabenilor și a comunității lor cu românii din prinncipate indică o trăsătură fundamentală a identității etnice a autohtonilor, care a fost sesizată ca definitorie pentru portretul imagologic al basarabenilor. Interpretările autorilor variază în funcție de obiectivul propus și insistența evidențierii acestui factor. Deja în opera lui Svinin. scusă la doar patru ani după anexare, trăsătura dată e evidențiată ca inerentă autohtonilor (firește, el se sprijină mai curând pe informațiile primite de la localnici, ceea ce demonstrează o autoconștiință a acestui fapt, cel puțin printre boierimea basarabeană. confirmând, implicit, concluzia despre formarea incipientă a unor elemente identitare printre ei). Autorul mărturisește fără ezitare că Basarabia "a fost desprinsă de Moldova", că "istoria ei e strâns legală " de istoria acesteia din urmă. că "populația ei se trage din coloniști romani" și "are același trecut cu întreg poporul românesc". "Locuitorii autohtoni ai regiunii, continuă el, sunt moldoveni sau români (vlahi), care, după cum am mai spus, se trag din coloniștii romani. Ei vorbesc limba moldovenească care e de origine latină și re. ca și limba italiană, păstrează numeroase particularități ale limbilor


22

neolatine"1. în acest scurt fragment se pot identifica atât cele două aspecte menționate, cât și unele elemente tradiționale regăsite la cvasitotalitatea autorilor care se vor referi la acest subiect.

Idei similare găsim la vice-gubernatorul Basarabiei Filip Vighel, care, deși nu a scris o lucrare specială consacrată istoriei spațiului pruto-nistrean, notează următoarele rânduri în "memoriile" sale: "Eu am avut ocazia să studiez sufletul moldovenilor. Acești rumâni sau români, după cum își zic ei, se trag din coloniștii romani și slavo-dacii învinși de Traian. în limba pe care o vorbesc ei predomină elementul latin"2. Nu putem să nu remarcăm persistența acelorași trăsături și chiar ale acelorași tipare literare în cercetarea elementelor romanității basarabenilor. în prima jumătate a secolului al XlX-lea, prin preocuparea sa pentru romanitatea românilor se remarcă, mai ales, Ignatie Iakovenko, care, în lucrarea publicată în 18283, nu se referă direct la Basarabia, însă o include implicit în spațiul românesc chiar prin titlul lucrării. I. Iakovenko menționează, în primul rând, preempțiunea în viața spirituală românească a credințelor vechi dacice, admițând, astfel, originea daco-romană a românilor4. Descriind proveniența limbii române și cercetând principalele ipoteze, Iakovenko nu neagă esența romanică a limbii române, impactul slav neputând schimba caracterul ei5. Astfel, se confirmă importanța limbii autohtonilor ca element identitar, opinie care va persista în continuare.

O contribuție meritorie în studierea problemei abordate a adus ofițerul Statului Major al Rusiei A. Zașciuk, lucrarea căruia pe bună dreptate este calificată în istoriografie ca prima lucrare științifică referitoare la Basarabia. în lucrare sunt prezente ambele aspecte ale "caracterizării romanice" a autohtonilor. Aspectul istoric al romanității este tratat cu unele inexactități atât în prefața istorică a cărții sale, cât și la începutul descrierii situației actuale a moldovenilor ca etnie majoritară a Basarabiei6. Deși descrierea evenimentelor referitoare la epoca antică poate trezi multe controverse (de exemplu, circumstanțele apariției romanilor în regiune etc), esența constatării romanității autohtonilor. în general, se păstrează. Căutând "să vadă din ce neam se trag". A. Zașciuk ajunge la concluzia că moldovenii din Basarabia, ca și românii din Principate, sunt de origine occidentală și provin din coloniștii romani. "Ei au fost, continuă el. sub influențe diferite, dar au păstrat însă caracterul, strămoșilor lor Ei vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slcave, Limba lor are însă rădăcină latină și păstrează mai multe particularități.


23

originale ale vechii limbi a romanilor decât chiar limba italiană"7. Mai pregnant decât aspectul istoric al originii romanice a românilor este exprimată la A. Zașciuk comunitatea dintre locuitorii autohtoni ai Basarabiei și cei din Principatele Române. Astfel, la începutul eseului despre cultura materială și spirituală a moldovenilor, A. Zașciuk se referă, de fapt, la identitatea dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. El abordează tema raportului dintre basarabeni și "frații lor din Principatele Române"8 și caută să releveze trăsăturile de caracter ale românilor ca popor și influențele care au contribuit la modelarea sa, remarcând în primul rând, influența romană. O constatare deosebit de importantă a lui A. Zașciuk, care nu se întâlnește într-o formă atât de concisă și sintetică la nici un alt autor, este cea privind evoluția basarabenilor față de consângenii lor din Principate pe parcursul secolului al XLX-lea: deși este vorba de același popor, datorită destinelor istorice diferite, printre românii basarabeni au apărut unele elemente distincte care vor contribui în perspectivă, după părerea sa, la formarea în Basarabia a unei noi națiuni, cu unele particularități față de locuitorii României. A. Zașciuk arată, evident, și legătura istoriei Basarabiei cu istoria Principatelor Române, inclusiv prin citarea, în anexa lucrării sale, a unei liste complete de domnitori ai Principatelor9, el incluzând, de fapt, Basarabia în spațiul istoriei românești (nu trebuie să uităm că lucrarea a fost scrisă deja după Unirea Principatelor).

Următoarea lucrare reprezentativă din epocă, cea de sub redacția lui P. Batiatiușkov, este deosebit de semnificativă prin importanța informațiilor despre imaginea pe care și-o făceau rușii despre locuitorii Basarabiei. P. Batiușkov, fiind adeptul teoriei "patriei originare a slavilor" în spațiul dunărean, nu acordă o atât de mare atenție factorului "istoric" al originii romane a basarabenilor, evident, din cauze mai ales subiective. Totuși, nici el nu poate face abstracție de originea romanică a basarabenilor, la el însă dominând tendința de a exagera influența slavă asupra lor sau chiar de a vedea amprente slave când nu e cazul. Batiușkov, desigur, nu poate face abstracție de caracterul etnic contemporan .ii provinciei, și, deși din unele pasaje rezultă că îi consideră pe români fie semislavi, fie venetici, la un moment dat, recunoaște că: ''Populația rurală nu știa deloc rusește. Românii sunt cei mai numeroși în Basarabia și în mod firesc ei au privirile îndreptate spre compatrioții lor din regatul României și spre cei din Austria"10. Având în vedere implicația politică a lucrării sale, mențiunea dată confirmă că originea etnică a românilor era privită de autorii ruși ca unul in principalele elemente de definire a identității. în lucrarea lui P. Krușevan, are deseori a fost învinuit de antiromânism și opinii politice radicale, originea romanică a basarabenilor este afirmată cât se poate de răspicat, dovedind ponderea însemnată a acestui element în portretul basarabenilor, vizibil și


24

pentru cei mai puțin obiectivi observatori. P. Krușevan scrie următoarele: "Moldovenii sau românii constituie marea majoritate a populației Basarabiei, înrudirea strânsă a limbii moldovenești cu limbile de origine latină, șederea prelungită a legiunilor romane în aceste părți, însuși numele de români (romani) nu lasă să subziste nici o îndoială asupra originii acestei națiuni care o leagă de populațiile ce au locuit în Moesia și Dacia lui Traian și coloniștii romani. Ei vorbesc o latină stricată. Limba lor însă e mai apropiată de vechea limbă a romanilor decât chiar limba italiană"11. Și în acest studiu, deci, principalele elemente caracteristice ale romanității basarabenilor rămân trecutul legat de dominația romană în această regiune și, mai ales, limba autohtonilor, argument de necontestat în afirmarea romanității. Interesante sunt și unele considerații privind legătura dintre aspectul fizic al basarabenilor și originea lor etnică, între care autorul citat vede un raport direct: "Dacă privim cu atenție fața moldoveanului, vedem trăsături și forme deosebit de fine care indică o rasă veche, nobilă. Aici noi întâlnim fețe cu tăietură caracteristică daco-romană care ne amintesc sculpturile antice din epoca lui Traian. Profilul fin, energic, fruntea înaltă, nasul acvilin roman, părul negru buclat, ochii negri, capul mândru așezat pe umeri, toate acestea ne amintesc figurile din Forul roman"12. Firește, Krușevan nu putea merge atât de departe ca Zașciuk în identificarea basarabenilor cu românii de peste Prut, însă e important însuși faptul recunoașterii originii romane.

În lucrările lui L. Casso găsim mai multe referiri poliaspectuale la problema care ne interesează. Nu ne vom opri pe larg la pasajele în care autorul relatează argumentele invocate de autohtoni în favoarea folosirii dreptului roman în Basarabia, pe care le-am invocat în alt context. în schimb, Casso ne aduce unele informații noi cu privire la impactul acestor argumente asupra situației reale din provincie. El vorbește despre recunoașterea romanității autohtonilor în scrisoarea de răspuns a tarului Alexandru I la petiția înaintată de boierii basarabeni. precum și de efectul acelotasi argumente în organizarea autonomiei Basarabiei13. Interesante sunt și considerațiile sale privind consecințele influenței romane asupra regiunii, precum și cele privind continuitatea autohtonilor pe acest teritoriu. în pofida dominației barbare, el aducând și argumente din domeniul lingvisticii și toponimiei14. Și la Casso, de altfel, se poate urmări paralelismul dintre "aspectul istoric'" și cel "contemporan" al romanității, el transferând cinat uneori, trăsăturile legate de originea "romană" a autohtonilor asupra situației lot actuale. "Poporul acesta, se întreabă Casso. își aduce aminte el oare de nestatornicia destinului său politic? Își mai aduce el aminte cum în 1410, împreună cu polonezii, îi bătea pe


25

Cavalerii Ordinului Teutonic la Tannenberg, iar peste câtva timp voievodul moldovean Ștefan cel Mare îi nimicea pe aceiași polonezi în Suceava? își mai aduce el aminte cum la sfârșitul secolului al XVI-lea voievodul valah Mihai Viteazul îi arunca pe turci peste Dunăre, iar o sută de ani mai târziu voievodul Șerban Cantacuzino, împreună cu turcii, asedia Viena, însă fiind în înțelegere cu cei asediați, încarcă tunurile sale cu paie? își mai aduce oare aminte de permanentele ciocniri între statele vecine, în care el era nevoit să ia parte când, spre exemplu, la Râmnic românii luptau în același timp în armata turcă și în cea austriacă, vărsând, astfel, sânge frățesc? Să-i fie oare țăranului acestuia mai ușor să-și aducă aminte cum nu demult pe harabaua sa mergea în convoiul armatelor rusești spre Dunăre și Balcani și își scălda boii săi albi în Marea Marmara?".

"Popoarele bătrâne, adaugă el, ca și oamenii bătrâni, cu greu își aduc aminte de vremurile mai apropiate și le place mai mult să se oprească în gândurile lor la amintirile lor din anii tinereții. Tot așa și în basmele și legendele populare ale Moldovei și Valahiei cântărețul se cufundă în adâncimea veacurilor și în ceasurile de tristețe și opresiune, el bucuros face apel la atotputernicul vrăjitor, la bătrânul împărat, la nemuritorul Traian "15. Opoziția pe care o face Casso între "memoria istorică" a poporului "țărănesc" basarabean privind Evul Mediu/Epoca modernă și cea antică este cât se poate de caracteristică. Este vorba, cu siguranță nu de trăsăturile reale ale "memoriei istorice" a autohtonilor, ci de perspectiva lui Casso asupra ei. Casso vede, în originea romană și tradițiile legate de aceasta, esența identității basarabenilor în pofida tuturor influențelor exercitate asupra lor de-a lungul istoriei. în aceste rânduri autohtonii apar ca o entitate imuabilă și statică. Dincolo de aprecierea controversată a basarabenilor ca "popor bătrân", care poate fi interpretată în cele mai diverse sensuri (de la afirmarea autohtonismului lor până la pieirea lor iminentă ca popor), afirmarea romanității ca element organic al geneticii etnice a basarabenilor este cât se poate de clară. Nu poate fi ignorată nici referirea lui Casso, din ultimele pagini ale lucrării menționate, privind unele idei radicale exprimate de slavofili. unde el afirmă, încă o dată, caracterul romanic al românilor, opiniile lui Damlevski și Batiușkov (care reprezintă, după el, două "extreme") fiind apreciate de el ca ținând de domeniul "conjuncturilor"16. Casso, astfel, contribuie la explicarea modului de interpretare a problemei date de către autorii ruși

În fine, L. Berg tratează problema romanității românilor basarabeni, atât în capitolul consacrat istoriei ținutului, cât și în cadrul descrierii etnografice a moldovenilor. Și în acest caz putem urmări cele două "aspecte" de abordare a problemei menționate, ele căpătând, astfel, caracter de constantă. L. Berg caută să urmărească originea locuitorilor din spațiul danubian din cele mai vechi timpuri, pornind de la ipotezele arheologice și continuând cu autorii antici până


26

în epoca romană (o trăsătură mai particulară). Firește, concluziile privind romanitatea autohtonilor coincid cu cele ale altor autori. în acest aspect, credem că sunt destul de elocvente câteva citate: "Cum au apărut românii în locurile unde trăiesc astăzi - Transilvania, Bucovina, Basarabia, România - este o chestiune discutabilă"17.

"Din datele arheologice rezultă că Basarabia era locuită din timpuri preistorice... Săpături făcute în 1902-03 în comuna Petreni, județul Bălți, au arătat că omul trăia în aceste locuri din epoca neolitică și anume în mileniul al treilea î. Jir. Populația aceasta, după unii savanți occidentali, făcea parte din neamul tracilor"18.

"Pe timpul lui Herodot (mai scrie Berg), deci în secolul al V-lea î.Hr., sudul Rusiei de astăzi, prin urmare și Basarabia, era ocupat de sciți, neam de origine iraniană... Pe Dunăre sau Istros vecinii sciților erau geții, o ramură a tracilor"19.

"Din cuvintele lui Ovidiu, care a trăit ca exilat la Tomis, pe malul Mării Negre, unde astăzi este Constanța (...) rezultă că între gurile Dunării și Nistru populația autohtonă era formată din geți "20.

"în timpul lui Strabon, adică la începutul secolului I d.Hr., pe malurile Dunării Inferioare trăiau doar ramuri înrudite, geții și dacii. Grecii și romanii nu făceau deosebire între ei și îi numeau cu același nume: grecii le ziceau geți, romanii- daci"21.

"După descrierea făcută de Strabon se vede că sudul Basarabiei era ocupat de geți. pe Nistru erau așezați tiragețu (o ramură a geților), iar după geți și tirageți în nordul Basarabiei locuiau bastarnii "22.

"Pe la jumătatea secolului I î.Hr. (continuă Berg), puterea daco-geților a ajuns la apogeul său"23. "Dacă în timpul lui August daco-geții au fost bătuți de romani, în schimb în timpul lui Domițian i-au bătut ei pe romani. Traian, în sfârșit, a reușit în anul 105 d.Hr. să sfărâme puterea regelui Decebal și să transforme Dacia în provincie romană"24.

"Acest e\ eniment (adaugă Berg) a avut o importanță primordială pentru toată istoria ulterioară a Peninsulei Balcanice, iar memoria groaznicului Traian și astăzi trăiește în legendele populare ale slavilor și românilor"25.

"Din Dacia lui Traian, a făcut parte și Basarabia actuală în care până astăzi s-au păstrat două valuri de pământ enorme, zise ale lui Traian "26.


27

"După cucerirea Daciei, Traian a luat imediat măsuri pentru colonizarea ei cu coloniști romani. Coloniștii aceștia foarte repede s-au amestecat cu dacii și se prea poate ca românii actuali să fie până la un punct descendenții acelor daco-romani"27.

"Istoricul goților, episcopul Iordanes, autor din secolul al Vl-lea d. Hr., afirma că posesiunile goților se întindeau de la Dacia până la Don"28.

în pofida unor insistențe privind influența slavă în regiune, Berg nu poate nega romanitatea românilor, acordând, o importanță mare epocii antice și transferând și el, implicit, evenimentele de atunci asupra situației contemporane a autohtonilor. Descrierea etnografică a moldovenilor-îi oferă lui Berg un nou prilej de a afirma romanitatea basarabenilor, dar simultan, și comunitatea lor cu românii de peste Prut. Astfel, el afirmă: "Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia și unele părți din guberniile vecine cu Basarabia-Podolia, Herson și Ekaterinoslav. Ei înșiși își zic moldoveni și România e numită de ei Moldova De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice". Ca și la alți autori, un element de bază care definește romanitatea, cât și, în general, identitatea basarabenilor este, pentru Berg, limba vorbită de ei. El consacră mai multe pagini problemei limbii, analizând destul de minuțios structura ei gramaticală, raportul dintre elementele latine și slave în formarea ei, citând și o listă destul de lungă de cuvinte latine și slave pentru a ilustra acest raport. El atrage atenția și asupra particularităților limbii vorbite în Basarabia (unele specificități dialectologice). Deși caută să sublinieze, în special, factorii care dovedesc influența slavă asupra limbii lor, esența romanică a autohtonilor este doar confirmată prin relatările lui Berg. Aceleași trăsături pot fi urmărite și în analiza teoriilor provenienței românilor, acest autor fiind mai deschis pluralității de ipoteze decât, de exemplu, Batiușkov29. E interesantă și admiterea de către Berg a continuității istorice dintre vechiul Principat al Moldovei și Basarabia atât prin tratarea unor probleme legate de proprietatea funciară30, cât și în capitolul istoric al cărții sale, în momentul relatării unor evenimente din istoria medievală și modernă a acestei regiuni. Cităm pentru exemplificare: "Moldova s-a despărțit de Ungaria în jurul anului 1360 La început hotarele ei se mărgineau la regiunea Bucovinei, curând însă s-a întins până la Nistru și Marea Neagră "31.

"În timpul dorumei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) cea mai mare parte o Basarabiei era deja in stăpânirea moldovenilor”32.

"Moldova în timpul domnitorului Ștefan (1457-1504), căruia românii îi zic cel Mare", a atins culmea puterii sale. Pe vremea acestui domn pentru prima


28

dată au apărut în Moldova turcii. Ei au distrvs, cu această ocazie, cetățile moldovenești Chilia, Akkerman (Cetatea Albă), Bender (Tighina) și Soroca. Mari foloase însă aceasta nu le-a adus, deoarece ei n-au fost în stare să mențină acele cuceriri"33.

"In timpul lui Bogdan al HI-lea (1504-1517), fiul lui Ștefan, Moldova s-a declarat de bună voie vasală Turciei (1511), în condiții destul de avantajoase: țara a păstrat o autonomie interioară completă, turcii nu aveau dreptul nici să cumpere pământuri în Moldova și nici să se stabilească acolo. în schimb, domnitorul ales trebuia să fie confirmat de Poartă și Moldova era obligată să dea Turciei un tribut anual de 4000 ducați și 40 de șoimi și să dea în caz de nevoie 40 de soldați. Mai târziu tributul a fost mărit"34.

"Domnitorul valah Mihai Viteazul, în anul 1600, a reușit pentru un moment să întrunească sub sceptrul său Transilvania, Valahia și Moldova, inclusiv Basarabia, însă în anul următor el a fost asasinat și statul său s-a destrămat "35.

"în a doua jumătate a secolului al XVII-lea domnitorul Moldovei Gheorghe Duca i-a ajutat pe turci în războiul lor contra Rusiei pe chestiunea Ucrainei. Drept recunoștință, turcii l-au făcut domn al Ucrainei și Gheorghe Duca a început să se numească, deși nu pentru mult timp, «despot al Moldovei și Ucrainei» "36.

"După bătălia de la Poltava care i-a asigurat Ucraina. Petru cel Mare a hotărât să mute teatrul de luptă împotriva turcilor pe teritoriul Principatelor Dunărene Intrând în legătură cu Constantin Brănco\eanu, domnitorul Valahiei, și cu Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, Petru, în 1711, a trecut Nistrul la Soroca, a fost însă bătut de turci pe Prut, in apropiere de târgul Stănilești "37.

Constatăm la acest autor relevarea acelorași trăsături constante, ceea ce ne permite să conchidem că romanitatea basarabenilor și comunitatea lor istorică cu locuitorii Principatelor constituiau repere de o mare importanță pentru definirea identității lor în istoriografia rusă din epoca cercetată.

O problemă asupra căreia a insistat îndeosebi Casso este cea legată de opiniile unor slavofili sau oameni de stat ruși asupra oportunității restituirii Basarabiei României sau asupra inutilității a acestei achiziții teritoriale pentru Imperiul Rus. Trebuie să fim însă foarte prudenți în tratarea acestui aspect, fiindcă după aceste constatări aparent favorabile drepturilor României asupra Basarabiei deseori se ascund motive de o cu totul altă natură. Această constatare se impune, în virtutea faptului că la prima vedere s-ar părea că se admite fără echivoc apartenența Basarabiei României, deși, de cele mai multe ori, lucrurile


29

nu sunt deloc așa de simple. Casso se referă în lucrarea sa la opiniile lui Danilevski și Kuropatkin pentru a ilustra acest curent, pe care îl califică drept "radical". într-adevăr, în cartea "Rusia și Europa " , apărută în 1871, Danilevski se exprimă clar în favoarea retrocedării Basarabiei României (v. mai sus). însă această afirmație nu poate fi ruptă din context. Danilevski era principalul ideolog al slavofilismului din perioada dată, și această afirmație poate fi înțeleasă deplin doar în cadrul sistemului construit de Danilevski în cartea sa, care privea atât sistemul relațiilor Rusiei cu vecinii ei balcanici, inclusiv cu România, cât și locul și rolul Rusiei în istoria universală, care erau văzute de autorul menționat într-o perspectivă mult mai largă. Această afirmație nu însemna doar recunoașterea totală a "principiului naționalităților", ci servea interesele viitoare ale Rusiei, așa cum le concepea Danilevski. De aceeași natură este, probabil, și afirmația lui Tihomirov, citată de către A. Crihan38, și care, în plus. se limita doar la cedări "parțiale" în favoarea României. Mai interesantă și mai nuanțată este opinia generalului A. Kuropatkin, redată de L.A. Casso: "Nu demult unul dintre scriitorii noștri militari, Kuropatkin, făcând bilanțul războaielor noastre balcanice, a ajuns la concluzia că Rusia și-a atins frontierele ei naturale la 1792, în urma Tratatului de pace de la Iași, care i-a asigurat posesiunea malului stâng al Nistrului. în timp ce campaniile ulterioare împotriva Turciei n-au adăugat celorlalte achiziții decât o "fâșie de pământ", cum numește el teritoriul cuprins între Nistru și Prut. "39. Evident, Kuropatkin are în vedere perspectiva militară a problemei, și nu pe cea istorică sau politică, având dreptate în sensul că, sub aspect militar, Basarabia era mai curând un impediment decât o contribuție la securitatea granițelor Imperiului, această abordare trezind chiar indignarea lui Casso. Mai interesant ni se pare alt citat al lui Kuropatkin, conținut în lucrarea a lui A. Crihan: "Poporul român al Basarabiei anexate acum 100 de ani trăiește și azi cu totul la o parte și izolat de populația rusă. Nu poate fi nici o îndoială că, dacă la începutul secolului al XIX-lea, Principatele ar fi fost anexate la Rusia, populația lor nu numai că ar fi i .mas străină, ci foarte repede ar fi devenit dușmană poporului rus și atunci, în loc de o singură Polonie, am fi avut două, spre o și mai mare slăbire a Rusiei In viitor, faptul că unitatea poporului român se va face pe căi pașnice sau prin război este inevitabil"40. Acest citat este destul de semnificativ. De rând cu constatarea unor fapte reale (basarabenii - o parte din poporul român izolarea lor de ruși), este evident că concluziile lui Kuropatkin decurg, în prunul rând. din interesele Rusiei, Basarabia fiind privită ca o achiziție nerațională și chiar rnculoasă pentru viitorul Rusiei. De același ordin este și constatarea privind "înstrăinarea" și chiar "adversitatea" românilor față de ruși, Kuropatkin


30

semnalând nu un drept legitim al României asupra Basarabiei, ci o complicație pentru Rusia. Afirmația generalului rus accentuează, firește, și acest drept, dar pe noi ne interesează unghiul abordării problemei, care pornește nu de la interesele României, ci de la cele ale Rusiei în regiune. Credem că au fost necesare aceste precizări, pentru a nu cădea în capcana admiterii sine qua non a drepturilor românești asupra Basarabiei de către autorii ruși acolo, unde se urmăreau, în ultimă instanță, cu totul alte scopuri ale discursului lor politic și istoric.

 

Atitudinea autohtonilor față de ruși și raporturile între ei. Reflectarea lor prin prisma operelor autorilor ruși din epocă

Problema relațiilor între autohtoni și ruși sau etniile colonizate mai târziu de aceștia este un aspect foarte important al demersului nostru mai ales din perspectiva înțelegerii aspectului diferenței în cadrul identității (adică a raportării față de străini a autohtonilor). Identificarea procesului dat din surse primare este, practic, imposibilă, dată fiind lipsa mijloacelor de exprimare a opiniei autohtonilor în Basarabia secolului al XDC-lea - începutului de secol XX. De aceea ne vom mita doar la elementele indirecte ce pot fi deduse din unele relatări ale autorilor deja menționați. Mai întâi se impun câteva considerații teoretice Există unele elemente care determină construcția identității unui popor în perspectiva transformării ei în identitate națională. Vom încerca să explicăm, în continuare, de ce nu găsim, pe de o parte, elementele constitutive ale identității naționale la basarabenii din epocă, și, pe de altă pare, să detaliem opinia noastră privind păstrarea unei identități etnice, culturale, ca o contrapondere încercărilor de impunere a influenței ruse în regiune.

în orice construcție identitară e necesară o combinare a mai multor factori care ar contribui la definitivarea acesteia. Un istoric român a făcut, după părerea noastră, o clasificare destul de reușită a acestora41. Se pot, astfel, identifica mai mulți factori identitan de bază, printre care: 1) numele național propriu; 2) limba națională; 3) comunitatea de religie; 4) apariția unei istoriografii naționale; 5) unitatea politică, implicit existența unui stat național/etnic propriu; 6) o identitate . ulturală bine definită și dezvoltată. Evident că despre ultimii trei factori nu pc^te fi vorba în condițiile Basarabiei de atunci. Pe de altă parte, primii trei factor se întâlnesc, într-adevăr, în operele autorilor ruși din epocă ca fiind caract^-istici locuitorilor autohtoni ai Basarabiei. însă aici intervine raportul comclex între realitate și reflectarea ei de către gândirea umană. Identificarea ce către autori a acestor factori nu înseamnă și conștientizarea lor de către proprii purtători. Astfel, referitor la numele atribuit sie de basarabeni autori menționați nu sunt univoci, folosind atât denumirea de moldoveni, cât și de români, afirmând, uneori, lucruri contradictorii 'privind


31

autoidentificarea autohtonilor (v. mai sus). Oricum, evident, între aceste două etnonime nu exista, în epocă, vreo opoziție cât de cât definită. Etnonimul moldovean trimitea la identificarea teritorială cu Principatul Moldovei, iar cel de român (rumân) nu căpătase, probabil, pentru țăranii basarabeni conotație etnică, și, cu atât mai mult, națională, păstrându-și încă conotațiile sociale. însăși pluralitatea acestor nume indică nesiguranța valențelor lor identitare. Problema limbii și religiei ca factori identitari a fost analizată mai sus, în alte contexte, de aceea nu vom insista aici asupra lor. Totuși, se pare că limba a fost principalul factor de diferență între autohtoni și ceilalți, fapt indicat și de persistența revendicărilor legate de ea pe întreg parcursul dominației rusești.

Este destul de greu să identificăm momentele de manifestare a identității reactive autohtone, mai ales datorită relatărilor extrem de lapidare ale autorilor ruși privind această problemă. Totuși, se disting unele momente caracteristice în care autohtonii și-au manifestat atitudinea față de ruși, semnalate în operele tutorilor menționați. Este vorba, în principal, de trei momente legate de unele circumstanțe istorice, militare sau politice. Ca exemple se pot aduce: 1) atitudinea negativă a populației locale față de armata de ocupație în anii premergători anexării; 2) emigrarea în masă peste Prut a basarabenilor în primii ani de stăpânire rusă (una din cele mai controversate probleme); 3) rezistența boierimii locale față de măsurile centralizatoare ruse, o cauză de bază a desființării autonomiei Basarabiei. Aceste momente sunt destul de elocvente în .ea ce privește rolul involuntar al autorităților ruse în cristalizarea senti-. ntului de diferență a autohtonilor față de ei. Nu trebuie să exagerăm, firește, caracterul de circumstanță al unor evenimente, noi invocându-le, mai ales, nu pentru importanța lor intrinsecă, ci ca o ilustrare a unei tendințe mai generale și, în plus, datorită reflectării lor de către autorii care ne interesează.

Reflectarea atitudinii autohtonilor față de trupele ruse în timpul războiului din 1806-1812 nu este o temă abordată de majoritatea autorilor, dată fiind erioritatea acestor evenimente anexării propriu-zise a Basarabiei. Prin găția materialului pe această temă se distinge, în particular, lucrarea lui Casso "Rossija na Dunae...". Specificul tematicii abordate și-a lăsat, desigur, amprenta asupra atingerii acestui aspect. Deosebit de importantă ni se pare frecvența cu care se referă Casso la acest subiect. Se remarcă imediat atitudinea negativă netă a autohtonilor față de trupele ruse de ocupație Sigur, cauzele directe ale acesteia sunt pur conjuncturale (devastarea Principatelor, inclusiv a Basarabiei, de trupele ruse; exploatarea irațională a resurselor lor pentru ecesitățile armatei; comportarea arogantă a ofițerilor și soldaților ruși etc.)42. insă. din aceste pasaje ale lui Casso, se degajează concluzia trezirii reacției autohtonilor față de politica rusă în Principate. Aceasta ilustrează rolul pe care, indirect, 1-a avut dominația rusă asupra consolidării spiritului comunitar / identitar al autohtonilor.


32

Mult mai pe larg e reflectată în literatura rusă din epocă migrația în masă a basarabenilor peste Prut imediat după anexare. Tratarea acestui aspect ncesită multă precauție, pentru a nu cădea în extrema legării directe a acestui fenomen cu sentimentul adversității organice a autohtonilor față de ruși și sentimentului de apartenență a lor spațiului identitar românesc. Sigur, că lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Cauzele, așa cum au fost identificate ele de către autorii ruși, nu lasă nici un fundament pentru asemenea afirmații categorice. Tema dată e abordată deja de primii autori care au scris despre Basarabia, în virtutea stringenței ei în primii ani de dominație rusă, această emigrare ducând, după unii, chiar la "depopularea" Basarabiei. Prima mențiune directă a emigrării basarabenilor peste Prut se întâlnește la Zașciuk, care semnalează acest fenomen datorită impactului său asupra dinamicii populației basarabene pe parcursul secolului al XIX-lea43. în continuare Zașciuk citează opinia unui funcționar rus, Somov, privind cauzele emigrării basarabenilor peste Prut, opinie care confirmă înțelegerea de către autoritățile ruse a potențialului "exploziv'" pe care acest proces îl poate avea asupra dominației ruse în Basarabia și, implicit, a consolidării conștiinței diferenței autohtonilor față de ruși44. De această emigrare, "fugă" a basarabenilor peste Prut nu uită nici Batiușkov, care vede în aceasta o cauză de bază (mai curând un pretext) pentru colonizarea Basarabiei cu elemente alogene, el nereferindu-se, însă, la cauzele acesteia45. însă această problemă e tratată cel mai complet și multilateral, fără îndoială. în lucrarea lui Casso. Anume la el întâlnim afirmația despre "depopularea" Basarabiei, pusă în contradicție cu frumusețile naturii acestei regiuni (deși la autorii ruși e observabilă tendința de a exagera proporțiile acestei "depopulăn"', evident, din motive subiective)46. Casso nu se mulțumește cu constatarea faptului emigrării, căutând să-I determine cauzele. Astfel, el menționează natura conjuncturală a acestora (bazate pe zvonuri, știri nesigure etc). însă el menționează și unele cauze reale (starea deplorabilă a populației în urma războiului etc), accentuând mai ales consecințele (neîncrederea în autoritățile ruse), ridicând fenomenul la proporțiile unei psihoze generale, numită de el "la grande peur"47. Aceste constatări sunt foarte prețioase în aspectul influenței factorilor psihologici asupra consolidării "diferenței'" autohtonilor față de spațiul rusesc, perceput în acest caz de ei ca "străin", ei preferând "stăpânirea otomană celei pravoslavnice" rusești. Acuitatea problemei a fost percepută ca atare și de autoritățile rusești ale vremii, reformele întreprinse în timpul lui Alexandru I fund determinate, în mare parte, și de necesitatea opririi acestui "exod". Acest caz este deosebit de grăitor pentru a înțelege formarea unui sentiment de înstrăinare a unei comunități de un spațiu nou pentru ea datorită unor cauze,


33

aparent, total nesemnificative. Berg nu se referă pe larg la acest proces, deși abordează problema atitudinii diferitelor pături ale societății basarabene față de dominația rusă în primii ani după anexare48, vorbind apoi și despre cauzele colonizării Basarabiei cu alogeni și despre dinamica populației în Basarabia pe parcursul secolului al XIX-lea49. Totuși, el relatează cauzele emigrării în masă a românilor peste Prut în viziunea țarului Alexandru I, aducând unele adăugiri prețioase la înțelegerea acestui eveniment de contemporanii săi, cât și arătând, fie și indirect, importanța sa, prin implicarea țarului în rezolvarea problemei. în general, însă, se pot urmări aceleași tendințe chiar și din relatările incomplete ale lui Berg, ceea ce demonstrează importanța acestui factor pentru consolidarea sentimentului de diferență a autohtonilor față de ceilalți.

Atitudinea față de ruși a autohtonilor, și mai ales a boierimii, a avut un impact considerabil și asupra evoluției politice a Basarabiei, în particular asupra lichidării autonomiei. Nu poate fi contestat faptul, că organele autonomiei locale basarabene erau privite de autorii ruși ca un factor de natură să accentueze particularismul basarabenilor în cadrul Imperiului Rus. în perioada existenței autonomiei Basarabiei nu se putea, evident, vorbi de un naționalism rus, ci de tendința autorităților ruse de uniformizare a organizării interne a Imperiului. în aceasta ordine de idei, organele de administrare locală, ca și o exprimare cât de cât clară a diferențelor în cadrul unității organice a Imperiului era privită anume ca o amenințare la adresa acestei uniformizări De aici și atenția acordată de unii autori factorului atitudinii negative a basarabenilor față de autoritățile rusești sau ineficientei organelor locale, mai ales a Consiliului Suprem. Astfel, Zașciuk menționează explicit ostilitatea manifestată de basarabeni (se subînțeleg mai ales boierii) față de măsurile rusești și chiar încercările lor de a bloca lucrul funcționarilor ruși50, acesta fiind considerat unul dintre principalele impedimente în calea organizării noii provincii de către autorități. Și la Batiușkov întâlnim mențiuni despre poziția autohtonilor față de măsurile rusești în Basarabia, care nici la el nu ne apare tocmai favorabilă51, el arătând. în continuare, și rezistența țăranilor basarabeni față de reglementările funciare rusești52. Astfel, constatăm, că reacția autohtonilor nu purta un caracter organizat, ci în cea mai mare parte spontan doar premisele pe care se sprijineau diferite pături erau diverse: în timp ce boierii invocau '"obiceiul pământului"' și "legile locale", țăranii căutau să-și conserve situația materială și socială atinsă în trecut. De fapt, consolidarea identității autohtonilor ca reacție față de politica guvernului rus era un proces neconștientizat de însăși subiecții săi. Constatări similare celor ale altor autori sunt făcute și de Casso. care are o poziție negativă față de atitudinea moldovenilor: astfel, el arată neîncrederea în autoritățile


34

rusești și tendința de a limita amestecul funcționarilor ruși în viața internă a provinciei și de a păstra autonomia locală53. Observăm iarăși manifestarea unei diferențe reactive a autohtonilor, iar autonomia, care a fost, de fapt, concepută și aplicată tot de autoritățile rusești, devine treptat o problemă de identitate. Apare, firește, întrebarea: de ce nu a suscitat lichidarea autonomiei o rezistență mai activă a autohtonilor? Credem că acest fapt se poate explica atât prin faza incipientă de formare a ceea ce noi am numit diferență reactivă, cât și deja menționatei neconștientizări a acestui proces, care va continua și după 1828. Berg nu aduce elemente noi la schema deja creionată de alți autori, deși, cum am mai spus, se referă și el la poziția autohtonilor față de dominația rusă în Basarabia54. în concluzie, se poate spune că atitudinea moldovenilor față de ruși s-a modelat în mare parte sub impactul acțiunilor acestora, putându-se vorbi de o reflectare dublă a realității în acest caz (mai întâi prin prisma mentalității tradiționale, apoi prin cea a opiniilor autorilor citați).

Se impun câteva constatări privind cauzele păstrării identității tradiționale în rândurile basarabenilor și a neînsemnătății impactului ideologiei de stat (imperiale) ruse asupra mentalității majorității autohtonilor. In acest aspect, constatăm un paradox: factorii care au făcut imposibilă existența unui concept al identității naționale (prin definiție românești) în epoca dată la românii basarabeni, au făcut imposibilă și implantarea durabilă a conștiinței apartenenței la un spațiu bine definit identitar rus (deși nu trebuie negate unele progrese ale acestei tendințe, ele au atins o pătură extrem de subțire a autohtonilor). Anume, este vorba de ruralitate (v. mai sus), care a permis conservarea unei identități tradiționale refractară la impunerea idei naționale, indiferent de esența ei. Cu alte cuvinte, neincluderea deplină în civilizația modernă a majorității populației Basarabiei a împiedicat și influența asupra ei a ideii naționale românești. însă și a celei rusești, ea rămânând, oarecum, în afara proiectelor naționale ale acestor două spații. Aceasta nu înseamnă, bineînțeles, lipsa eforturilor din partea fiecăruia din ele de a include regiunea dată în sfera sa, însă ambii potențiali interesați se loveau de piedici de netrecut: Rusia - de realitatea etnică majoritar românească a provinciei; România - de lipsa unei conștiințe românești în cadrul acestei etnii (spre deosebire, bunăoară, de Transilvania). Autorii ruși nu puteau să nu observe, desigur, această conservare a identităților tradiționale, ca și rezis;ența țăranilor basarabeni la "modernizare" în sensul acceptării necondiționate a unei "variante naționale". Nu vom repeta citatele deja mertic îate mai sus, mulțumindu-ne să arătăm doar tendințele generale ale scrieri 3r rusești în această privință. Este elocventă, mai întâi de toate, admirația pentru 'puritatea" tradițiilor patriarhale ale țăranilor, exprimate, cum am văzut, de cvasitotalitatea autorilor ruși. De această constatare este legată, firește, și tendința de a-l vedea pa țăranii moldoveni ca "îndepărtați de civilizație", trăind, cel puțin spiritual, într-un trecut imemorial (v. opiniile lui Casso). De același


35

ordin este și referirea la obiceiurile populare: se pare că țăranii basarabeni nu mai aparțin prezentului, ci prin tot traiul lor sunt legați de trecut, de tradiție. Expresiile de genul "obiceiuri barbare" (Zașciuk) sau "mediul sclaviei" (Krușevan), deși au, sigur, și conotații negative (mai ales referitor la păturile superioare) par să indice aceeași depărtare de "civilizație". Nu mai puțin importantă este și axarea asupra identității culturale a lor care se degajă din operele analizate. Religiozitatea și viața cotidiană încărcată de tradițiile, obiceiurile și credințele antice par să reprezinte pentru autorii ruși chintesența tradiționalismului țărănimii basarabene. De aici și înțelegerea de către unii autori a importanței educației ca mijloc de socializare și, deci, de includere a țăranilor basarabeni în spațiul identitar rus nu doar formal, ci și în mod real. Astfel, cred, trebuie interpretat celebrul citat al lui Batiușkov, devenit deja clasic și chiar repetat până la saturație, despre modalitatea de a-I face pe moldoveni "pe jumătate ruși... prin școală" sau constatarea, devenită și ea o banalitate, a rusificării Basarabiei prin două mijloace de bază: școala și biserica. în aceeași ordine de idei, este grăitoare și o altă afirmație a! aceluiași Batiușkov, și anume: "în ce ne privește putem afirma că nu numai în satele mai izolate ale Basarabiei, ci în plin Chișinăul noi am întâlnit țărani moldoveni care nu știau nici un cuvânt rusesc. Adaug că această ignoranță a limbii ruse nu trebuie pusă pe socoteala tendințelor separatiste, ci pe aceea a izolării lor "55. Rezumând aceste considerații, putem spune că identitatea basarabenilor în operele autorilor ruși era în mare parte interpretată prin prisma tradiționalismului țărănesc, care, într-adevăr, a avut un rol extrem de important, deși ambiguu, în formarea identității reactive a basarabenilor, ea fiind atât o frână în calea formării identității lor naționale, cât și un catalizator indirect al păstrării identității etnice și culturale a majorității autohtonilor într-un mediu cu valențe identitare destul de puternice - cel rusesc.

Am căutat, prin aceste încercări de analiză, să ne detașăm, pe de o parte, de perspectiva naționalistă și să elucidăm acele laturi ale realității, în care într-adevăr putem găsi elemente de identitate a basarabenilor și, pe de altă parte, să disociem esența obiectivă, dar și subiectivă a interpretării acestei realități de către autorii ruși analizați în rândurile de mai sus. având în vedere particularitățile vizunii fiecărui autor în parte, dar și trăsăturile asemănătoare, care fac din istoriografia rusă a secolului al XlVlea - începutul secolului al XX-lea, cu toate inconsecvențele ei, un tot unitar și coerent.


Note:

1. P.P. Svinin, Opisanie Bessarabskoj Gubernii, în revista "Zapiski Odesskogo Obșcestva. Istorii I Drevnostei". 1867. vol. VI. pag. 220. Cit. după: A. Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse rusești. București, 1995.

2. F.F. Vighel Vospommania, Moscova, 1865, voi. VI, pag. 98.

3. Ignatij Jakovenko, Opisame Moldavii I Valahii 1 rossijskoj Bessarabii, St.-Petersburg. 1828

4. Ibidem p. 81- 82 3

5. Ibidem. p 84-89.

6. A Zașciuk. op. cit. vol. I, p VII-IX: p. 145-146.

7. A Zașciuk. op. cit., p 151. Cit. după: A. Crihan. Drepturile românilor...

8. A Zașciuk. op. cit., voi. I, p. 450.

9. Ibidem, voi. II, p. 253-260.

10. Batiușkov, op. cit., p. 174.

11. P. Krușevan. Bessarabia, gheograficeskii, istoriceskii statisticeskii, economiceskii, literaturnii i spravocmîi sbornik, Moscova, 1903 p. 223.

12. Ibidem,p. 175.

13. L.A Casso. Vizantijskoe pravo..., p. 8-9

14. Ibidem, p. 14

15. L. Casso. Rossija na Dunaje. p 227

16. Ibidem, p 229

17. L.S. Berg. op. cit., p. VIII.

18. Ibidem, p 89.

19. Ibidem, p 35.

20. L.S. Berg, op. cit., p. 44.

21. Ibidem, p 45.

22. Ibidem.

23. P.A. Krușevan, op. cit., p 71

24. L.S. Berg. op. cit., p. 45

25. Ibidem, p 46.

26. Ibidem, p 49-50.

27. Ibidem, p 46

28. Ibidem, p 47 Cit. după A Crihan. Drepturile românilor..

29. LS Berg, op cit. P 86 90

30. Ibidem, p 102 -106

31. Ibidem, p 56

32. Ibidem, p 57

33. Ibidem.

34. Ibidem, p 58

35. Ibidem, p 59 - 60

36. Ibidem, p 60

37. Ibidem, p 61

38. L T Tihomirov, La Russie politique et sociale. Paris, 1886. p 41 Cit după A Crihan. Drepiui île românilor

39. Casso, Rossija na Dunae. ., p. 229.

40. A.B. Kuropatkin, Zadaci russkoj armii, St-Petersburg, 1910, p. 338 Cit. după A Crihan Dieptunle românilor...

41. A. Pippidi, Identitate etnoculturala în spațiul românesc. Probleme de metodă... volum îngrijit de Al. Zub, Iași, 1996, p 56-79

42. L A Casso, Rossija na Dunae..., p. 31-32, 64-65, 75-76, 87-88, 127-.128

43. A Zașciuk, op. cit., voi. I, p. 148.

44. Ibidem, vol. II, p. 85.

45. P.N. Batiușkov, op cit. p. 136-137.

46. L.A. Casso, op. cit, p. 190-191.

47. Ibidem, p. 202-204

48. L.S. Berg, op. cit., p 67

49. Ibidem, p. 83-85

50. A Zașciuk. op. cit. vol. II p. 83

51. P N Batiușkov. op. cit. зю 150

52. Ibidem, p. 152

53. A Casso, Rossija na Dunae..p. 206-208.

54. L.S. Berg, op cit, p. 67-68.

55. P.N. Batiușkov, op. cu, p. 175.